Jurnalistul Antena 3 CNN, Radu Tudor a adresat astăzi trei întrebări Comandamentului Forțelor Aeriene Americane din Europa în legătură cu doborârea dronei MQ-9 Reaper a Forțelor Aeriene Americane, de către avioane de lupta SU-27 rusești, în bazinul Mării Negre.
Oficialii spun drona zbura dintr-o locație nedezvăluită din motive de securitate, de pe Flancul Estic al NATO.
Radu Tudor: Din ce bază/țară aeriană a fost operată drona?
Citește și: Un avion de luptă al Rusiei a intrat în coliziune cu o dronă a SUA deasupra Mării Negre
Comandamentul "Forțelor Aeriene Americane din Europa: "Zbura dintr-o locație nedezvăluită de pe Flancul Estic al NATO. Nu vom discuta detaliile locației din motive de securitate operațională."
Radu Tudor: Ce forțe (SUA sau NATO) au lansat o operațiune de recuperare a dronei din apele Mării Negre?
Comandamentul Forțelor Aeriene Americane din Europa: "În acest moment, aeronava nu a fost recuperată. Deși recuperarea acesteia rămâne o prioritate, nu vom discuta detalii specifice din motive de securitate operațională."
Radu Tudor: Câte mile/km erau de la zona incidentă până la spațiul aerian rusesc din Marea Neagră?
Comandamentul Forțelor Aeriene Americane din Europa: "Nu vom discuta detaliile locației din motive de securitate operațională. Aeronava fără pilot MQ-9 opera în spațiul aerian internațional deasupra Mării Negre când a avut loc incidentul".