Antena 3 CNN Formula 1 Formula 1 pregătește schimbări majore. Cum vor arăta mașinile de curse în 2026

Formula 1 pregătește schimbări majore. Cum vor arăta mașinile de curse în 2026

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Formula 1 pregătește schimbări importante pentru anii următori, fiind anunțate modificări mai ales în cazul mașinilor.

Astfel, mașinile vor fi mai înguste cu zece centimetri. Distanța dintre roțile față-spate va fi scurtată, de asemenea, cu 20 de centimetri.

Totodată, motoarele vor fi mai puternice. Va exista un mix între un motor hibrid V6 Turbo de 1.6 litri cu 545 CP şi un motor electric de 476 CP.

În plus, ambele aripi vor fi modificate, astfel încât mașinile să se urmărească mai aproape și să se depășească mai ușor, iar acestea sunt doar câteva dintre modificările anunțate. 

Citește și: Formula 1: Marele premiu din Barcelona are loc duminică şi se poate vedea pe canalele Antena

Pentru Formula 1 din 2025, au fost confirmați: Max Verstappen și Sergio Pérez- Red Bull, Lewis Hamilton și Charles Leclerc-Ferrari, Lando Norris și Oscar Piastri-McLaren, George Russell-Mercedes, Fernando Alonso și Lance Stroll-Aston Martin, Alex Albon-Williams.

Calificările cursei din Catalonia vor fi sâmbătă, de la 16:45, la Antena 3 CNN. Marele premiu din Barcelona se vede, duminică, pe canalele Antena. 

Urmează al zecelea weekend de Formula 1 din acest sezon. De această dată, piloții vor lupta pentru marele premiu al Spaniei. 

Marele premiu al Spaniei 

Vineri - 21 iunie - 14:13 Antrenamente 1
Vineri - 21 iunie - 18:00 Antrenamente 2 
Sâmbătă - 22 iunie - 13:30 Antrenamente 3
Sâmbătă -  22 iunie 16:45 Calificări cursă
Duminică - 23 iunie 14:45 Cursa 

Subiecte în articol: Formula 1
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile