Antena 3 CNN Formula 1 Formula 1. Încep antrenamentele pe circuitul de la Spa pentru Marele Premiu al Belgiei

Formula 1. Încep antrenamentele pe circuitul de la Spa pentru Marele Premiu al Belgiei

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:06 26 Iul 2024 Modificat la 11:06 26 Iul 2024

Piloții de Formula 1 sunt în pregătiri intense pentru etapa cu numărul 14 din Belgia, iar astăzi încep antrenamentele pe circuitul de la Spa.

Antal Putinică, comentator F1, a vorbit în direct la Antena 3 CNN despre circuitul Spa pe care va avea loc cursa pentru Marele Premiu al Belgiei.

„Pe lângă faptul că au fost foarte multe incidente, acest circuit este unul care separă bărbații de băieți. Este un circuit pentru cei mai curajoși dintre cei mai curajoși. De ce spun asta? Pentru că avem o combinație celebră de viraje. Este zona Eau Rouge, o zonă fascinantă, care de vreo 20 de ani se poate lua în plin pe pistă uscată.

Cine are curajul să încerce și pe o pistă umedă, poate păți ceea ce a pățit Lando Norris în calificările din urmă cu 2 ani. Este cel mai lung circuit din calendarul competițional, puțin peste 7km. Sunt doar patru circuite, peste 6km în Formula 1, acesta este singurul circuit permanent și când ne gândim că prin 71 a fost redus de la aproape 15km. Avem o linie de sosire care poate genera depășiri.

Sunt foarte multe viraje solicitante, sunt foarte multe oportunități de depășire, chiar din primul viraj din La Source putem avea depășiri sau incidente, așa cum s-a întâmplat de-a lungul timpului”, a explicat Antal Putinică la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din Formula 1
» Citește mai multe din Formula 1
TOP articole