Antena 3 CNN Actualitate Social Fondul școlii și al clasei, o boală nevindecată a învățământului românesc. Ilegal în lege, dar ”legal” în sălile de clasă

Fondul școlii și al clasei, o boală nevindecată a învățământului românesc. Ilegal în lege, dar ”legal” în sălile de clasă

Ina Maria Stoica
3 minute de citit Publicat la 16:32 17 Oct 2019 Modificat la 16:32 17 Oct 2019

Învățământul de stat e gratuit și constituie o prioritate națională, așa ne spune legea Educației. Însă, în foarte multe cazuri ce e scris nu coincide cu ce se întâmplă în sălile de clasă, și chiar și așa, legea uneori trișează.

Fondul clasei în sistemul educațional românesc, pare mai degrabă o problemă adânc înrădăcinată pe băncile școlilor, care oricât de ilegală ar fi în lege, se practică în multe școli din România, ba mai mult, unii dascăli și părinți o încurajează.

Un val de reacții a apărut după ce o elevă de la Liceul Teoretic Traian din Constanța a făcut public documentul care demonstrează acest lucru. Părinţii spun că trebuie să plătească pentru bunăstarea copiilor şi uneori chiar de teama să nu fie discriminaţi în cazul în care refuză să contribuie cu bani.

Roxana Șerban, reprezentant al elevilor din liceu, a publicat duminică seară, pe Facebook, sumele adunate de părinți la fondul școlii pentru a achita paza școlii. “Fondul şcolii există, deşi autorităţile se fac că nu există - 100 lei/elev”.

În foarte multe zone ale țării, acolo unde mulți părinți abia își permit să-și trimită copiii la școală, fondul școlii și al clasei e o obligație, pentru că altfel, de cele mai multe ori copilul se simple stânjenit și neacceptat.

„E o problemă de corupție evident. De cele mai multe ori. Câțiva părinți mi-au spus cum se strâng bani pentru cadouri, pentru învățătoare, pentru profesori. Și unii dintre aceștia au pretenții. Din punctul meu de vedere e șpagă, pentru ca profesorul să aibă un anumit comportament față de elev, iar dacă nu dai, evident vei fi văzut altfel. E vorba de corupție, în fond. Atunci când se cumpără cretă, hârtie etc, de cele mai multe ori se întâmplă legal. Legea acum interzice ca fondul clasei să fie colectat de către profesor sau de către director. Dar atunci când se cumpără de exemplu de către asociațiile de părinți legea permite. Chiar este scris în Metodologia de funcționare a Școlii care e avizată de Ministerul Educației că asociațiile de părinți contribuie. Și pentru paza școlii, videoproiector pentru clasă ș.a.md. De cele mai multe ori, atunci când vorbim de sume foarte mari se întâmplă prin asociațiile de părinți. Asociați le de părinți exista ca practică, chiar dacă în spate se respectă legea. Se face prin asociații ca să fie legal”, a povestit Daniela Alexe de la Centrul pentru Politici Educaționale.

Daniela Alexe spune că fenomenul ar putea fi stopat prin modificarea legii.

„Aș interzice inclusiv asociațiilor de părinți să cotizeze și trebuie să avem un soi de instrument unde se pot denunța astfel de abuzuri. În momentul de față nu prea ai unde. Inspectoratul e format tot din aceeași profesori. Nu există niciun fel de mecanism unde părinții și elevii să spună astfel de lucruri. Din păcate, o parte din vină o au și părinții, există presiuni din partea celorlalți dacă unii se opun”, a precizat Daniela Alexe pentru antena3.ro.

Markere, hârtie, creioane, până și perdelele au devenit o practică obișnuită în școlile din România. Dacă un elev refuză, de cele mai multe ori acesta e stigmatizat de către unii colegii, părinți și profesori.

„Avem fondul școlii și al clasei. Din cel al clasei luăm markere și ce ne trebuie, iar din cel al școlii se organizează balurile sau mai multe activități ce necesită bani. Există o cutie specială pentru fondul școlii, un fel de cutie a copiilor implicați. Chiar și pentru organizarea balurilor, asta e o dată pe an și mai e cel al clasei pentru hârtii, cretă când e nevoie. Dacă unul dintre noi nu dă, ceilalți se uită urât. Nu putem spune 2-3 că nu avem, când toată lumea dă acei bani. Multora le e rușine să refuze”, a declarat Lavinia, elevă în clasă a X-a.

Alexandra e profesoară la o școală din Dâmbovița și a mărturisit că nici profesorii nu scapă de acești bani, ba din contră, de multe ori unora li se cer sume de bani atunci când vine vorba de renumitele inspecții școlare.

„Legal, elevilor nu li se mai cer bani, uneori strâng ei, ori un elev, ori un părinte. Cât despre noi, profesorii, acolo e baiul. Mereu ni se cer bani de la conducere. Ba pentru tuș la imprimantă 10 lei, ba 80-100 de lei pentru vreun coleg sau colegă ce urmează să aibă cerc pedagogic, adică să vină toți profesorii împreună cu inspectorul și metodiștii din centrul metodic de care aparține profesorul X și să asiste la oră. Acolo trebuie organizate mese, cadouri, flori pentru inspectori. Și toate astea din banii profesorilor și ăia puțini .Dacă în consiliul profesoral X are fixat un cerc de către metodist și vin și alți profesori, ni se spune  că respectivul profesor nu are cum să suporte toată cheltuiala singur și trebuie să contribuim fiecare”, a spus profesoara.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole