Fondul garantează drepturile participanţilor şi beneficiarilor din sistemul de pensii private şi are rolul de a compensa eventualele pierderi ale acestora, atât în perioada de acumulare a contribuţiilor cât şi după deschiderea dreptului la pensie, provenite din incapacitatea administratorilor sau a furnizorilor de pensii de a onora obligaţiile asumate.
Administratorii şi furnizorii de pensii private cotizează anual, din fonduri proprii, la Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private pentru acumularea sumelor necesare îndeplinirii scopului fondului, valoarea contribuţiilor fiind stabilite prin metode de calcul actuarial, elaborate de Fondul de garantare şi supuse adoptării A.S.F.
Potrivit legii, fondurile de pensii administrate privat nu pot fi declarate în stare de faliment, doar administratorii lor putând intra în această situaţie. Însă, datorită separării banilor fondului de cei ai administratorului, fondul de pensii nu va fi afectat de un eventual faliment al societăţii de administrare.
UTIL: Scopul Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private este acela de a garanta drepturile participantilor şi ale beneficiarilor, după caz, dobândite în cadrul sistemului de pensii administrate privat.
Ghidul participantului la sistemul de pensii administrate privat Pilon II
- Ce este pensia administrată privat Pilon II?
- Sistemul pensiilor administrate privat (obligatorii) - Pilonul II
- Cum funcţionează Pilonul II
- Beneficiile sistemului de pensii administrate privat
- Aderarea la un fond de pensii administrate privat
- Etapele aderării la un fond de pensii administrat privat
- Participarea în sistemul pensiilor administrate privat
- Plata pensiei administrate privat Pilon II
- Transferul participanţilor în sistemul pensiilor administrate privat Pilon II
- Entităţile sistemului de pensii administrate privatd din România
- Protecţia participantului la sistemul de pensii private
- Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private
- Asistenţa acordată de A.S.F. participanţilor