Antena 3 CNN Externe Focuri de armă la o școală evreiească de fete din Toronto. Trudeau: "Antisemitismul este o formă dezgustătoare şi periculoasă de ură"

Focuri de armă la o școală evreiească de fete din Toronto. Trudeau: "Antisemitismul este o formă dezgustătoare şi periculoasă de ură"

de Georgiana Marina    |   

Mai multe focuri de armă au fost trase dintr-o mașină asupra unei școli evreiești din Toronto, pentru a doua oară în câteva luni, pe fondul unei creşteri a actelor antisemite în Canada de la izbucnirea războiului din Fâşia Gaza. Nu au fost persoane rănite, a anunţat poliţia. Premierul canadian Justin Trudeau a condamnat gesturile de antisemitism despre care a spus că nu vor fi tolerate.

La puţin timp după orele 04.00, au fost trase focuri de armă "dintr-un vehicul" la şcoala primară de fete Bais Chaya Mushka din cartierul North York, în nordul oraşului.

Un incident similar a avut la aceeași școală în luna mai şi poliţia încearcă să afle dacă cele două episoade au legătură.

Nimeni nu era în clădire şi nu s-au înregistrat răniţi, a precizat un purtător de cuvânt a poliţiei. Doar o fereastră a fost spartă. Incidentul a avut loc într-un moment în care comunitatea evreiască sărbătoreşte Yom Kippur, cea mai sfântă zi a iudaismului, scrie Agerpres.

"Foarte tulburat", premierul canadian Justin Trudeau a afirmat că "este din tot sufletul alături de elevii, personalul şi părinţii care trebuie să se simtă îngroziţi şi copleşiţi de această veste astăzi". "Antisemitismul este o formă dezgustătoare şi periculoasă de ură - şi nu o vom tolera", a adăugat el pe X. Potrivit unui raport din mai al organizaţiei evreieşti B'nai Brith Canada, numărul actelor antisemite s-a dublat în ţară între 2022 şi 2023.

Poliţia din Toronto a indicat că şi-a sporit prezenţa în cartierele evreieşti în ultimele două săptămâni şi că va continua să facă acest lucru.

În noiembrie 2023, o şcoală evreiască din Montreal, în Quebec, a fost vizată de două ori în aceeaşi săptămână de focuri de armă, de asemenea fără răniţi. 

Subiecte în articol: atac armat şcoală Canada antisemitism
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile