Antena 3 CNN Actualitate Focar de amploare la Prahova. Peste 70 de persoane dintr-un cămin de bătrâni, bolnave de COVID-19

Focar de amploare la Prahova. Peste 70 de persoane dintr-un cămin de bătrâni, bolnave de COVID-19

Denisa Nedelcu
1 minut de citit Publicat la 12:30 26 Iun 2020 Modificat la 12:30 26 Iun 2020

Acesta este primul focar de amploare de coronavirus din Prahova, de la începutul epidemiei şi până în prezent. Au fost infectaţi cu coronavirus 50 dintre cei 68 de bătrâni cazaţi acolo, dar şi 21 de angajaţi ai căminului.

În total, este vorba de 71 de persoane bolnave de COVID-19, potrivit adevarul.ro

Aceste persoane sunt deocamdată tot în căminul de la Izvoarele, potrivit unor surse, şi autorităţile judeţene care se ocupă de caz urmează să ia o decizie cu privire la spitalele unde vor fi internaţi bătrânii din azil, având în vedere că în judeţ nu sunt foarte multe locuri disponibile pentru tratarea acestor cazuri.

Ce se întâmplă acum în cămin

Pe de altă parte, Direcţia de Sănătate Publică Prahova a deschis o anchetă în cazul celui mari mare focar din judeţ şi verifică acum dacă lucrătorii din cămin au respectat toate măsurile de protecţie.

De asemenea, restul angajaţilor din cămin care au fost testaţi negativ au rămas în izolare, dar la locul de muncă, pentru a putea asigura astfel continuitatea serviciilor. În cazul lor, s-au luat măsuri suplimentare de protecţie.

De la începutul epidemiei şi până în prezent, în Prahova au fost înregistrate 277 de cazuri de coronavirus, dintre care opt s-au soldat cu deces, iar 105 au fost declarate vindecate şi externate.

În secţiile de Terapie Intensivă din judeţ, destinate îngrijirii bolnavilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, sunt internaţi 11 pacienţi.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole