Antena 3 CNN Actualitate Florina Cercel a murit. Mesajul suprem al actriței în numele dragostei: „Dacă eu nu am în mine iubire, eu nu mă pot lăsa doar iubită”

Florina Cercel a murit. Mesajul suprem al actriței în numele dragostei: „Dacă eu nu am în mine iubire, eu nu mă pot lăsa doar iubită”

1 minut de citit Publicat la 11:23 30 Iul 2019 Modificat la 11:23 30 Iul 2019

Florina Cercel a murit. Într-un interviu pentru revista Tango, Florina Cercel, care și-a pierdut marea dragoste la vârsta de 29 de ani, a făcut o mărturisire extrem de dureroasă.

Florina Cercel a murit. „Recunosc și că sunt foarte pretențioasă. Să nu îți imaginezi că nu am avut zeci de curtenitori, dar nu, dacă nu iubesc eu, nu mă pot lăsa iubită. Dacă eu nu am în mine iubire, eu nu mă pot lăsa doar iubită. Sunt foarte multe femei care se complac. Eu nu pot, se vede, devin absentă. Am avut o situație din asta și mi-am dat seama că îmi e imposibil să îl suport.

Florina Cercel a murit. Asta e firea mea. Am un admirator secret, undeva, cam știu eu cine e, mă bucur foarte tare că nu iese la lumină, dar e ceva așa, de mult de tot, un om care îmi trimite foarte des flori. Eu cam bănuiesc cine este, nu știu cum arată, dar cred ca îi știu numele. Mai mult nici nu vreau să știu, pentru că așa cum este acum este frumos. Simt că iubește mai mult actrița, personalitatea actriței decât femeia, concret, în carne și oase, e un lucru foarte spiritual”, a mărturisiti vedeta pentru Tango.

Etichete: dragoste
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole