Antena 3 CNN Actualitate Locale Polițist reținut de DNA pentru luare de mită și trafic de influență

Polițist reținut de DNA pentru luare de mită și trafic de influență

S.T.
1 minut de citit Publicat la 14:59 20 Ian 2016 Modificat la 14:59 20 Ian 2016
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava l-au reținut pentru 24 de ore pe Florin Vasile Popescu, ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Serviciul de Investigații Criminale, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 19.01.2016, față de inculpatul Stănescu Ovidiu, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Potrivit DNA, în perioada 30.04.2015 - 11.12.2015, inculpatul Popescu Florin Vasile, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul inspectoratului de poliție județean Suceava – Serviciul de Investigații Criminale, cu intenție, a pretins, direct și pentru sine, de la o persoană, suma de 1.000 euro și a primit printr-un intermediar suma de 500 euro. Aceste sume de bani au fost pretinse și primite de către ofițerul de poliție în schimbul unui pretins ajutor pe care acesta l-ar fi acordat persoanei respective, ce a avut calitatea de suspect într-un dosar penal în care inculpatul desfășurase acte de urmărire penală.

În perioada octombrie 2015 – 18 noiembrie 2015, inculpatul Popescu Florin Vasile, în aceeași calitate, cu intenție, a pretins, în mod direct și pentru sine, de la inculpatul Stănescu Ovidiu suma de 500 de euro, din care a primit efectiv 300 de euro, lăsând să se creadă că are influență asupra unui judecător din cadrul Tribunalului Suceava – Secția Penală, învestit cu soluționarea unei cauze penale care privea o rudă a cumpărătorului de influență, trimisă în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă de omor.

De asemenea, inculpatul Popescu Florin Vasile a promis că îl va determina pe magistrat, inclusiv prin intermediul a două persoane, să adopte o soluție favorabilă în acea cauză, respectiv să dispună punerea în libertate a persoanei respective sau condamnarea sa la o pedeapsă mai blândă.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole