Antena 3 CNN Sport Florin Prunea este noul manager general al Dinamo

Florin Prunea este noul manager general al Dinamo

<1 minut de citit Publicat la 23:22 11 Iun 2019 Modificat la 23:22 11 Iun 2019

Fostul internaţional, Florin Prunea este, de marţi, managerul general al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, a anunţat conducerea clubului din Ştefan cel Mare prin intermediul site-ului oficial.

"M-am întors acasă! Mă bucur că am revenit la Dinamo, clubul care m-a format ca om şi ca sportiv. Pentru mine este o onoare să reprezint Dinamo, am crescut aici, ştiu foarte bine ce înseamnă performanţa şi vreau să readucem clubul în elită. Nu vreau să comentez ce s-a întâmplat în ultimii ani, dar îi asigur pe toţi suporterii că împreună cu echipa mea administrativă, cu antrenorii şi jucătorii vom face tot ce depinde de noi să readucem Dinamo acolo unde ne dorim cu toţii. Suporterilor nu le cer răbdare, le cer susţinere!", a declarat Prunea.

Prunea şi-a început cariera de portar la Dinamo, pentru care a evoluat în mai multe rânduri.

Ultima oară a fost preşedintele clubului Politehnica Iaşi, de care s-a despărţit în iulie 2017.

Prunea (50 ani) a fost coleg cu noul antrenor al lui Dinamo, Eugen Neagoe, câştigând în sezonul 1990-1991 titlul de campioni cu Universitatea Craiova, dar şi în 1997, la Dinamo.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole