Florin Piersic Jr. a oferit un răspuns minunat după incidentele petrecute luni, la Buzău, în timpul unei reprezentații, atunci când un spectator s-a declarat deranjat de limbajul licențios al piesei.
"Mi s-a mai întâmplat să mă aflu pe scena unui teatru (sau casă de cultură deghizată în teatru, sau consiliu județean cu aceeași pseudo-identitate) și să regret – după primele minute ale unui spectacol - că am ajuns acolo. Sunt momente în care un actor își înțelege mai bine limitele (’Unde încep?’ și ’Unde mă termin?’) și devine conștient de nișa (mai mult sau mai puțin generoasă) din care face parte, adică publicul pe care și-l dorește, pe care speră să-l aibă în sală, oamenii cu aproximativ aceeași sferă de interes, cultură generală, preocupări mai mult sau mai puțin artistice, lecturi preferate etc. Și toate astea – pentru că actorul speră, în naivitatea lui caracteristică, să aibă o seară în care să comunice cu publicul, să împrăștie energie și să primească înzecit înapoi.
Aseară, la Buzău, s-a întâmplat ceva chiar incredibil. După primele reacții dezaprobatoare și plecarea zgomotoasă a mai multor spectatori, lucrurile au început, paradoxal, să se lege. După pauză, din 400 de oameni rămăseseră doar vreo 200. Și – în ciuda micului episod de teatru absurd de care a pomenit Radu Fefceac – la finalul spectacolului am făcut o plecăciune în fața celor rămași în sală, oameni pe fețele cărora am citit cu siguranță entuziasm și multă simpatie.
Lecția pe care am învățat-o (din nou):
Să nu mai judec niciodată un spectator în funcție de locul în care mă aflu pe hartă. Voi găsi mereu și oriunde spectatori care vor ajunge în rezonanță cu mine, cel de pe scenă, și vor empatiza până la urmă cu trăirile personajului pe sub pielea căruia am intrat", a scris Florin Piersic Jr, pe Facebook.