Antena 3 CNN Show Florin Piersic a fost externat de la Spitalul Foișor. Actorul poate să meargă singur

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul Foișor. Actorul poate să meargă singur

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 12:10 03 Iun 2024 Modificat la 12:10 03 Iun 2024

Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul Foişor din Capitală, unde a fost internat în 9 mai ca urmare a unei infecţii puternice la genunchi. Medicii afirmă că evoluţia sa este favorabilă şi că se va interna într-o clinică de recuperare.

"În dimineața zilei de 03.06.2024, domnul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular Foișor. Evoluția pacientului este favorabilă, acesta este conștient, cooperant, se mobilizează singur pe distanțe scurte, iar probele de laborator sunt în limite normale. În perioada următoare, domnul Florin Piersic urmează să se interneze într-o clinică de recuperare", au transmis medicii Spitalului Foișor, într-un comunicat.

După externare, actorul va continua procedurile de recuperare cu ajutorul kinetoterapeuților, astfel încât să meargă singur pe distanțe mai mari și să poată să revină și pe scenă. Nu se ia în calcul ca mai devreme de un an să fie supus unei noi intervenții chirurgicale. 

Etichete: Florin Piersic
Citește mai multe din Show
» Citește mai multe din Show
TOP articole