Florin Petrescu, alias Axinte, a păşit în bucătăria lui Ştefan Lungu în ediţia numărul 12 a emisiunii "Gătit la costum" din sezonul 3.
Cei doi au pregătit împreună mâncare de spanac cu şuncă şi cârnaţi, o mâncare pe care actorul o îndrăgea foarte tare în copilărie
Sano a fost şi de această dată asul din mâneca lui Ştefan Lungu. Gazda emisiunii "Gătit la costum" a folosit cu încredere produsele de igienizare Sano, care au asigurat un spaţiu de gătit igienic.
Florin Petrescu, alias Axinte, invitat special în bucătăria lui Ştefan Lungu
Florin Petrescu a fost invitat special în ediţia 12 "Gătit la costum", sezonul 3. Alături de gazda emisiunii, actorul a gătit un preparat care îi aduce aminte de anii copilăriei.
Florin a povestit şi despre un alt preparat la fel de îndrăgit din anii copilăriei, clătitele. "În copilărie, îmi plăceau clătitele. Am mâncat odată 40 de clătite. Era nebunie atunci. Am fost oameni amărâţi. Dormeam cu sormea şi mă înveleam cu frate-miu. Când aveam spanac cu ou, era şmecherie, nene.
Florin nu a venit singur, ci şi însoţit de a sa chitară, dar şi de căciula pe care o purta Axinte, unul dintre personajele serialului de comedie ”Vacanța Mare”.
Rolul lui Axinte a făcut istorie la ”Vacanța Mare”, alături de ceilalți colegi de scenă, Leana, Costel, Lila, care era sora lui Axinte în serial, dar și Frankfurt și Romică. Serialul a adus foarte multe zâmbete pe chipurile oamenilor.
Totodată, actorul a destins atmosfera în bucătăria lui Ştefan Lungu chiar de la începutul emisiunii, cântându-i acestuia "Sculaţi, gazde, nu dormiţi", doar că pe versuri personalizate.
[GAL layout="4"]Mâncare de spanac cu şuncă şi cârnaţi
Mâncarea de spanac cu şuncă şi cârnaţi a fost reţeta copilăriei lui Florin Petrescu, binecunoscut pentru rolul pe care l-a avut în serialul de comedie "Vacanţa Mare".
Ingrediente
- Spanac îngheţat ( o punga)
- 200 gr bacon
- 2 cepe
- jumatăte de cârnat ardelenesc uşor picant şi afumat
- 200 ml suc de roşii
- Suc de la o lămâie
- O lingură de făină
- O linguriţă de boia
- O linguriţă de ierburi de Provance
- 3 caţei de usturoi
Mod de preparare
Se căleşte ceapa şi usturoiul. Se adaugă baconul şi cârnatul afumat. După ce carnea a prins o culoare arămie, se adaugă şi sosul de roşii, ierburile uscate, boiaua şi sucul de lămâie. Dacă este prea omogen punem un pahar cu apă. Adăugăm spanacul îngheţat şi lăsăm să fiarbă. Presărăm sare şi piper după gust.