Antena 3 CNN Sport Tenis Florin Mergea a ratat calificarea în finală la Roma

Florin Mergea a ratat calificarea în finală la Roma

<1 minut de citit Publicat la 21:01 14 Mai 2016 Modificat la 21:01 14 Mai 2016

Perechea formată din tenismanul român Florin Mergea şi cel indian Rohan Bopanna a fost învinsă cu 7-6 (4), 7-6 (2) de cuplul Vasek Pospisil (Canada)/Jack Sock (SUA), cap de serie numărul opt, sâmbătă, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului ATP World Tour Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 3.748.925 euro, anunţă Agerpres.

Mergea şi Bopanna, favoriţii numărul şase ai probei, au cedat după o oră şi 26 de minute. În weekend-ul trecut, perechea româno-indiană a pierdut finala la Madrid (tot Masters 1.000). 

Cuplul româno-indian va primi un cec de 54.550 de euro şi 360 de puncte ATP. Mergea/Bopanna şi Pospisil/Sock s-au mai întâlnit o dată, în 2014, în optimile Mastersului de la Shanghai, Mergea şi Bopanna câştigând atunci cu 2-6, 6-3, 11-9. 

Anul trecut, la Roma, Mergea şi Bopanna au fost întrecuţi în optimi de Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer. 

Etichete: Florin Mergea
Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole