Antena 3 CNN Actualitate Florin Jianu, validat în comisiile de specialitate ale Parlamentului ca ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

Florin Jianu, validat în comisiile de specialitate ale Parlamentului ca ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

1 minut de citit Publicat la 09:44 04 Ian 2017 Modificat la 09:44 04 Ian 2017

Florin Nicolae Jianu, propus pentru funcţia de ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, a primit, miercuri, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului, potrivit Agerpres.

Membrii celor două comisii au admis propunerea cu 42 de voturi pentru şi 8 împotrivă.

"Problemele relevante pentru mediul de afaceri sunt legate de birocraţie, de finanţare, de lipsa forţei de muncă, de nevoia de internaţionalizare şi de câteva elemente legislative. Programul de guvernare face referire la fiecare din aceste elemente", a declarat Jianu, în cadrul audierilor, cu privire la obiectivele sale ca ministru.

Jianu s-a referit în mod special la măsurile de debirocratizare pe care intenţionează să le promoveze, măsuri care, în opinia sa, încep cu implementarea Legii privind eliminarea celor 102 taxe.

În plus, el promite înfiinţarea unul departament de debirocratizare care, la fiecare trei luni, să vină cu măsuri concrete de reducere a birocraţiei.

Florin Jianu a fost audiat în Comisiile reunite pentru politică economică, reformă şi privatizare şi, respectiv, pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Comisia economică, industrii şi servicii, Comisia pentru dezvoltare şi strategie economică, Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului şi privatizare, din Senat.

Jianu este licenţiat al Facultăţii de Matematică, Universitatea Bucureşti, din anul 1999. În perioada martie - decembrie 2014, a fost ministru delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism în Guvernul Ponta III.

De asemenea, a fost preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România (2008-2016).

Din aprilie 2016, Florin Jianu a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Începând cu luna iunie a acestui an, Jianu a fost ales vicepreşedinte al Uniunii Europene a Artizanatului şi IMM-urilor - European Association of Craft, Small and Medium-sized Enterprises (UEAPME).

Miniştrii propuşi de premierul desemnat Sorin Grindeanu sunt audiaţi miercuri dimineaţă în comisiile de specialitate din Parlament, iar în după-amiaza aceleaşi zile ar urma să primească votul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului.

Etichete: audieri ministri
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole