Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Florin Iordache, despre raportul MCV: CE dovedeşte dispreţ total faţă de întreaga ordine de drept şi constituţională din România

Florin Iordache, despre raportul MCV: CE dovedeşte dispreţ total faţă de întreaga ordine de drept şi constituţională din România

2 minute de citit Publicat la 21:04 13 Noi 2018 Modificat la 21:04 13 Noi 2018

Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei, Florin Iordache, este de părere că implementarea solicitărilor Comisiei Europene din MCV, pe care acesta le consideră "absurde", ar bloca întreaga justiţie din România, potrivit unui comunicat.

"Am început parcurgerea raportului MCV pe anul 2018, prin care nişte 'experţi' necunoscuţi dau indicaţii României cu privire la aplicarea unor legi DEJA în vigoare, iar absurdul uneia dintre recomandări iese cu totul în evidenţă. Astfel, Comisia Europeană solicită Parlamentului, prin raportul MCV, nici mai mult nici mai puţin decât 'oprirea imediată a implementării legilor justiţiei realizate de Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, precum şi a ordonanţelor de urgenţă emise de Guvern, stoparea implementării Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală'", a afirmat, potrivit sursei citate, Florin Iordache.

Fostul ministru al Justiţiei a opinat că, printr-o astfel de solicitare, Comisia Europeană" nu doar că îşi depăşeşte" prerogativele stabilite prin Tratat, dar dovedeşte şi "dispreţ total" faţă de întreaga ordine de drept şi constituţională din România.

Iordache susţine că "dacă o asemenea cerere, aberantă, ar fi implementată de Parlament, prin efectele pe care le-ar produce ar conduce la blocarea întregului sistem de justiţie din România".

Potrivit acestuia, dacă Parlamentul ar da o lege prin care ar abroga toate modificările la legile justiţiei, nu ar mai exista cadrul legal pentru admiterea în magistratură, promovare, constituirea completelor, funcţionarea CSM etc., în condiţiile în care atât legea veche, cât şi legea nouă ar fi abrogate.

Social-democratul a adăugat că, dincolo de acest aspect tehnic, "Comisia Europeană nu a explicat de ce solicită oprirea imediată a implementării legilor justiţiei, fără a diferenţia în funcţie de cuprinsul acestora, în condiţiile în care prevederi importante cuprinse în acestea au fost salutate de către Comisia de la Veneţia, care a remarcat că acestea sunt de natură a întări independenţa justiţiei".

Printre acestea se numără, conform lui Florin Iordache, separarea carierei judecătorilor de cea a procurorilor, excluderea preşedintelui României din procedura de numire a preşedintelui ÎCCJ, fiind eliminate, susţine acesta, toate modalităţile de implicare a politicului în cariera judecătorilor.

Reîntoarcerea la vechiul cadru legislativ ar însemna, adaugă Iordache, printre altele, păstrarea unor texte neconstituţionale, o pregătire iniţială a judecătorilor şi procurorilor insuficientă faţă de lipsa de experienţă a acestora în momentul intrării în sistem, permiterea unui sistem de promovare mascată în parchete, prin delegări şi detaşări netransparente, fără îndeplinirea condiţiilor de vechime.

Preşedintele comisiei a mai susţinut că noile legi includ prevederi ce au ca efect "transparentizarea" funcţionării sistemului de justiţie şi "ruperea acestuia de influenţa nefastă" a serviciilor de informaţii.

"De ce doreşte Comisia Europeană stoparea imediată a acestor prevederi care rup justiţia de influenţa malignă a serviciilor de informaţii? Prin urmare, o astfel de recomandare nu poate fi pusă în aplicare, fiind lipsită de orice logică, iar consecinţele sale ar fi profund negative pentru sistemul de justiţie din România. Mai mult, faptul că într-un raport al Comisiei Europene există o astfel de recomandare absurdă duce la decredibilizarea acestuia", a declarat Florin Iordache, potrivit comunicatului.

Social-democratul a conchis că întreg conţinutul raportului MCV va fi analizat în Parlament, urmând să se comunice rezultatul analizei efectuate, precum şi măsurile care vor fi luate.

Marţi, Comisia Europeană a recomandat României, în raportul privind MCV, să suspende imediat punerea în aplicare a legilor Justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare şi să le revizuiască ţinând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, cât şi de cele formulate de Comisia de la Veneţia şi de Grupul de state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO).

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole