Antena 3 CNN Actualitate Florin Iordache, despre modificările la Codurile penale: "Nicio lege nu se face cu dedicaţie, nici o lege nu este făcută pentru o anumită persoană”

Florin Iordache, despre modificările la Codurile penale: "Nicio lege nu se face cu dedicaţie, nici o lege nu este făcută pentru o anumită persoană”

1 minut de citit Publicat la 14:17 19 Apr 2018 Modificat la 14:17 19 Apr 2018

Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a declarat joi că prin proiectele de modificare a Codurilor penale parlamentarii PSD şi ALDE nu fac altceva decât să normalizeze o viaţă în România, "o viaţă care trebuie gestionată de nişte reguli clare".

"S-au depus ieri (miercuri - n.r.), de către grupurile parlamentare PSD şi ALDE din Cameră şi Senat trei iniţiative care vizează modificările şi punerea în concordanţă a Codului penal, Codului de procedură penală şi Codului de procedură civilă cu deciziile Curţii, cu directivele europene şi cu deciziile CEDO. În acelaşi timp, prin aceste trei iniţiative nu facem decât să normalizăm o viaţă în România, o viaţă care trebuie să fie gestionată de nişte reguli clare, deciziile Curţii Constituţionale, sunt foarte multe articole, trenează, şi în aceste condiţii în care Ministerul Justiţiei dar şi Parlamentul în termen de 45 de zile nu le-au pus în concordanţă, iată, se simţea nevoia punerii în concordanţă pentru o anumită normalitate în societate", a spus Iordache la Palatul Parlamentului.

Iordache a menţionat că Ministerul Justiţiei nu a participat la elaborarea celor trei propuneri legislative de modificare a Codurilor, dar va fi chemat să îşi exprime un punct de vedere cu privire la aceste iniţiative depuse de parlamentarii PSD - ALDE. Iordache a negat că anumite articole din iniţiativele legislative ar favoriza anumiţi oameni politici, printre care şi Liviu Dragnea.

"Nicio lege nu se face cu dedicaţie, nici o lege nu este făcută pentru o anumită persoană. Legea, atunci când va fi promulgată, se aplică întregii societăţi. Noi am venit cu anumite propuneri, acestea sunt în dezbatere şi se vor modifica, fără îndoială, atât prin efortul şi prin propunerile pe care le vor face asociaţiile profesionale, CSM, Înalta Curte, cât şi universităţile de drept din cele mai importante oraşe ale României", a arătat el.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole