Florin a fost găsit fără viață, în această dimineață, în fața blocului în care locuia. Se pare că acesta a căzut de la etajul patru al blocului, după o noapte petrecută alături de prieteni.
Nimeni nu înțelege ce s-a întâmplat. Apropiații spun doar că tânărul a fost extrem de agitat încă de la primele ore ale dimineții, motiv pentru care soția lui a mers să îi ducă pe cei doi copii, de doi și cinci ani, la bunici. Urmau să rămână acolo până ce bărbatul s-ar fi calmat.
Din păcate, soția lui, în vârstă de 27 de ani, nu l-a mai găsit în viață. A ajuns și ea la spital, în stare de șoc, imediat după ce a aflat vestea.
Un inginer de 38 de ani a fost găsit mort în fața blocului. Se întorsese în țară să își vadă soția și copiii
Florin, de profesie inginer, lucra pe un șantier naval din Olanda. Se întorsese pentru doar câteva zile în România să petreacă timp cu soția și cei doi copii.
Noaptea trecută însă, a petrecut până dimineață alături de câțiva prieteni. Câteva ore mai târziu, a fost găsit mort în fața blocului.
”S-a deplasat imediat la fața locului un echipaj cu medicul de gardă și a constatat că era vorba despre un bărbat de 38 de ani care suferise o fractură deschisă de craniu, multiple traumatisme, cu leziuni incompatibile cu viața. Pacientul era decedat, s-a constatat decesul și s-au anunțat organele de cercetare pentru a continua investigațiile și a stabili cauza exactă a acestui incident.
Se pare că victima a căzut de la etajul 4, circa 15 m”, a explicat un reprezentant medical.
Vecinii spun că era un cuplu foarte liniștit.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML pentru autopsie.