Antena 3 CNN Politică Florin Georgescu și Mihai Fifor sunt cele două propuneri pentru funcția de premier

Florin Georgescu și Mihai Fifor sunt cele două propuneri pentru funcția de premier

<1 minut de citit Publicat la 22:43 22 Iun 2017 Modificat la 22:43 22 Iun 2017

Mihai Gâdea a spus în emisiunea „Sinteza zilei”, de la Antena 3, că există numai două propuneri pentru funcția de premier.

Florin Georgescu este prim-viceguvernatorul Băncii Naționale, fost vicepremier. Este economist și om politic, iar din 7 mai 2012 până în 21 decembrie 2012 a fost ministru al finanțelor în Guvernul Ponta. 

Cel de-al doilea nume care se află pe lista scurtă a PSD este Mihai Fifor, care este liderul grupului PSD în Senat și președinte în Consiliul Național PSD. Fifor este un om foarte apropiat de președintele PSD Liviu Dragnea.

„Programul de guvernare la care Dragnea ține foarte mult nu mi se pare că se potrivește pentru Georgescu. Pe domnul Fifor îl vad potrivit și cred că ar avea și acceptul partidului”, a spus Mugur Ciuvică.

„Sunt două variante mult mai bune decât ce am văzut în spațiul public până acum, pentru că erau persoane care nu aveau absolut nicio legătură cu partidul. Unii dintre ei nici nu cred că au votat vreodată Patridul Social Democrat”, a precizat Olguța Vasilescu

În ultimele zile s-au vehiculat mai multe nume, iar majoritatea dintre ei au ocupat funcții importante în Guvernul Grindeanu.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole