„Atunci când a venit Florin şi a zis ”Rareș, intri în echipa mea pentru a merge” zic: ”Fii atent Florine, fii atent, nene, aici! Eu intru, mă bat pentru tine mă bat pentru Partidul Național Liberal. Dar pe 26, dimineața, vreau ca toți să facem hora mare și să ne îmbrățișăm, chiar dacă supărările vor fi, să treacă peste noapte, pentru că acest partid nu are dușmani în interior, nici măcar adversari, ci ei sunt în altă parte şi avem nevoie de unitate, asta e o condiție a mea.
Doi: după, orice s-a întâmpla, nimeni nu pleacă din funcție. Trebuie să avem grijă de oamenii care au avut un rol important pentru PNL, trebuie să avem grijă de cei care vin. Războaiele încetează pe data de 25 noaptea. Zic: și până atunci vin cu toată energia mea, cu priceperea, cu experiența, cu darul meu dat de Bunul Dumnezeu de a comunica, pentru a te sprijini şi spun de ce. Zic fii atent aici: nu cumva să cazi în păcatul de a lua deciziile singur, că voi fi primul cu care vei intra în conflict direct. Deciziile le iei împreună cu noi. Eu nu vreau să fiu spectator, nu vreau să fiu papagal de serviciu, să aflu de la televizor decizii, vreau să le luăm împreună”, a afirmat Rareș Bogdan duminică, în discursul ținut la conferința de alegeri a PNL Maramureș, potrivit Adevărul.
Florin Cîțu și-a prezentat "echipa câștigătoare" de față cu Orban: I-a chemat lângă el, pe scenă, pe liderii PNL
Premierul Florin Cîțu a vorbit liberalilor de la Cluj-Napoca, la conferința de alegeri a organizației județene PNL Cluj. Acesta a invitat pe scenă echipa de liberali cu care vrea să meargă mai departe și să guverneze România până în 2028. Printre cei aleși de Cîțu s-au numărat aproape toți liderii PNL. În sală se afla și actualul președinte PNL, Ludovic Orban.
"Aceasta este echipa cu care mergem mai departe. Aceasta este echipa câștigătoare.", a spus Florin Cîțu.
"Am vrut să va amintesc că sunt alegeri PNL, dar facem aceste lucruri pentru că vrem să facem viață oamenilor mai bună.(...) De-asta intrăm în politică. Nu am intrat pentru noi. Suntem în politică pentru români și pentru a le face viață mai bună. Va rog să nu uitați acest lucru niciodată.
Au venit alegerile și noi ne-am pierdut electoratul nostru(...). Acești oameni au plecat de lângă noi. Nu cred că s-au dus în altă parte, dar nu au mai venit lângă noi. Pentru acești oameni am spus că, indiferent de costul electoral pentru mine, îmi asum toate reformele pe care le-am spus în PNRR: reforma administrație publice, pensiilor, companiilor de stat, salarizării. Indiferent de cost.
Domnule Emil Boc, am să fur un slogan de-al Dvs. The Cluj Way. Eu vreau pentru România calea PNL. PNL way. Iar calea Clujului înseamnă să lucrezi împreună. Asta înseamnă și PNL Way, să lucrăm împreună. Să dezvoltăm România în echipă.
Rămânem la guvernare până în 2028. Astăzi este momentul să va arăt cât am construit."
Lista liderilor care au urcat cu Florin Cîțu pe scenă
Cluj:
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca
Daniel Buda, președinte PNL Cluj
Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL
Secretar General PNL: Robert Sighiartău
Vicepreședinte PNL: Cristian Bușoi
Suceava: Gheorghe Flutur, președinte
Ilfov: Hubert Thuma, președinte
Sibiu: Raluca Turcan, președinte
Mehedinți: Virgil Popescu, președinte
Sălaj: Lucian Bode, președinte
Ministrul Educației: Sorin Cîmpean
Maramureș: Ionel Bogdan, președinte
Vaslui: Nelu Tătaru, președinte
Bacău: Claudiu Năstase, secretar general
Iași: Liviu Brătescu, prim-vicepreședinte
Timiș:
Alin Nica, președinte
Alina Gorghiu, senator
Neamț: Eugen Țapu Nazare, prim-vicepreședinte + Andrei Carabelea, primar Piatra Neamț
Gorj: Dan Vîlceanu, președinte
Satu-Mare: Adrian Cozma
Botoșani: Costel Șoptică, președinte
Hunedoara: Lucian Heiuș, prim-vicepreședinte
Olt: Liviu Voiculescu, președinte
Mureș: Ciprian Dobre
Alba: Ion Dumitrel, președinte CJ Alba
Ialomița:
Dragoș Soare, președinte
Președinte TNL: Mara Mareș
București:
Sector 1: Valentin Ștefan, vicepreședinte
Sector 2: Monica Anisie, președinte
Sector 4: Pavel Popescu, președinte
Sector 6: Ciprian Ciucu, președinte
Viceprimar Muncipiul București: Stelian Bujduveanu
Menționați:
Alin Ignat, prim-vicepreședinte TNL
Gheorghe Pecingina, deputat Gorj
Tudor Polak, deputat Vaslui
Cristian Băcanu, deputat București
Cosmin Șandru, deputat Timiș
George Tuță, deputat Ilfov
Marilen Pirtea, deputat Timiș
Ben Oni Ardelean, deputat Timiș