Antena 3 CNN Politică Florin Cîţu insistă să fie el premier. Dacă nu poate fi, atunci vrea un premier independent

Florin Cîţu insistă să fie el premier. Dacă nu poate fi, atunci vrea un premier independent

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 20:35 09 Noi 2021 Modificat la 21:37 09 Noi 2021

Au început negocierile pentru formarea guvernului PNL PSD UDMR. Dacă PNL vrea să dea premierul, PSD insistă că ar trebui să primeasă 9 ministere, în funcţie de numărul de parlamentari din Legislativ. După împărţirea portofoliilor, cele două partide mari trebuie să cadă la o înţelegere şi pe programele de guvernare care diferă substanţial. PSD vrea majorări, PNL nu prea, iar USR anunţă că trece în opoziţie. 

Florin Cîţu ar fi insistat şi la discuţiile de azi să fie el premier. Potrivit unor surse politice, Cîţu a zis de faţă cu ceilalţi că el nu-l vrea pe Nicolae Ciucă pentru că ar pierde partidul!

Dacă nu poate fi el, atunci să fie un premier independent care să nu fie membru al niciunui partid. Florin Cîţu a lăsat să se înţeleagă că ar prefera, mai degrabă, premier de la PSD decât pe Ciucă, arată surse politice.

Kelemen Hunor ar fi spus că e  firesc ca premierul să fie preşedintele partidului. 

Ciolacu a zis ca în ce priveşte PSD nu există dubiu în privinta premierului şi că PSD are o singură propunere de premier: Marcel Ciolacu.

Declaraţia lui Florin Cîţu după şedinţa PSD: "Discutăm despre un Guvern cu 20 de ministere" 

Au fost discuţii tensionate la şedinţa cu liderii PNL, PSD și UDMR pentru formarea Guvernului. Au fost negocieri şi pentru majorările promise românilor. Florin Cîțu spune că în perioada următoare nu trebuie crescute taxele, iar cota de impozitare trebuie să fie unică, nu progresivă.
 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole