Antena 3 CNN Politică Florin Cîțu: ”E normal ca PNL să-mi ridice imunitatea, dar nu demisionez din partid”

Florin Cîțu: ”E normal ca PNL să-mi ridice imunitatea, dar nu demisionez din partid”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 15:22 27 Noi 2023 Modificat la 15:35 27 Noi 2023

”Nu pot să vă spun acum nimic. Încă studiem dosarele, mai avem și mâine. Deocamdată încă le studiem. 

Pot să vă spun că mi-am exercitat atribuțiile de prim ministru în conformitate cu legislația din România”, a declarat Florin Cîțu.

Întrebat dacă va demisiona din funcția pe care o deține în PNL, Florin Cîțu a spus: ”Nu. Am avut o discuție, nu a fost vorba despre așa ceva, am spus că dacă aș fi avut funcții în PNL, bineînțeles că aș fi renunțat, dar nu am nicio funcție în PNL. Sunt senator PNL”.

În privința ridicării imunității de către liberali, Cîțu a declarat: ”Foarte bine, este normal, trebuie să dăm voie anchetei să meargă mai departe și să vedem adevărul. Eu voi cere colegilor să voteze pentru ridicarea imunității. Nu am de ce să îmi dau demisia din PNL”.

Referitor la declarațiile lui Vlad Voiculescu, că ministrul Sănătății nu a fost consultat cu privire la numărul de doze de vaccin anticovid contractate, Cîțu spune: „Justiția nu se face la televizor. Documentele sunt la dosar. Vom vedea ce se află la dosar”.

Florin Cîțu a refuzat să spună dacă s-a consultat cu președintele Klaus Iohannis despre numărul dozelor de vaccin anticovid achiziționate.

Fostul premier Florin Cîţu a fost luni, la Comisia juridică din Senat, pentru a-şi studia dosarul în care Parchetul General solicită ridicarea imunităţii sale, în dosarul achiziţiei de vaccinuri în pandemie.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole