Antena 3 CNN Actualitate Premierul Cîţu despre evoluţia pandemiei: "E clar, ce a fost mai greu a trecut"

Premierul Cîţu despre evoluţia pandemiei: "E clar, ce a fost mai greu a trecut"

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 13:22 27 Apr 2021 Modificat la 13:29 27 Apr 2021

Cîţu a fost prezent în prima parte a zilei la o videoconferință cu prefecții.

"Prefecții, subprefecții şi reprezentanții Ministerului de Interne s-au implicat şi au făcut ca această perioadă să treacă fără incidente şi pentru asta le mulțumesc.

Florin Cîţu: Ce a fost mai greu a trecut, ar valul 3 nu s-a terminat. Trebuie să rămânem vigilenți

Suntem pe o pantă descrescătoare a acestui val 3 şi trebuie sa consolidăm această perioadă. Trebuie să rămânem vigilenţi. Acest val 3 încă nu a trecut dar este clar că ce a fost mai greu a trecut.

A contat şi modul în care dumnevoastră aţi contribuit la respectarea regulilor. Avem în faţă un weekend important, în care sărbătorim Paștele, dar şi tradiționalul şi 1-2 mai, în care cetățenii merg în mini-vacanță.

Din punctul nostru de vedere lucrurile sunt simple, nu s-a schimbat nimic: mască, distanțare socială, dezinfectant. Toate activitățile trebuie să ţină cont de regulile în vigoare.

Sunt convins că așa cum aţi reușit să administrați şi perioadele de până acum veţi face o treabă foarte bună şi în acest weekend", a spus Cîţu.

În ce privește campania de vaccinare, Cîțu le-a cerut prefecților să lucreze împreună cu primarii şi cu Direcțiile de Sănătate Publică. El a dat asigurări că "există dozele necesare".

Florin Cîţu: Sunt optimist în privința campaniei de vaccinare

"Aș vrea să văd în fiecare weekend în municipii, în orașe cât mai multe evenimente legate de vaccinare. Trebuie să accelerăm această campanie.

După ce trece acest weekend, trebuie să punem toate resursele pe care le avem în a avea o campanie de succes, pentru că nu este un moft, este singura soluție pentru a reveni la normalitate și trebuie să ne implicăm cu toții.

Contrar opiniilor pesimiste pe care le aud, eu sunt optimist", a precizat prim-ministrul.

Bilanţ COVID-19 din 27 aprilie 2021. Peste 2.000 de noi cazuri de infectare în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 2.019 noi cazuri de infectare cu coronavirus.

"Până astăzi, 27 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.049.539 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 979.445 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.019 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 415 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 27.683 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat", se menționează în comunicatul GCS.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole