Antena 3 CNN Actualitate În mesajul de Paşte, premierul Cîţu a vorbit de revenirea la normalitate

În mesajul de Paşte, premierul Cîţu a vorbit de revenirea la normalitate

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 17:23 01 Mai 2021 Modificat la 17:34 01 Mai 2021

Florin Cîţu: Eforturile individuale și comune își arată zi de zi beneficiile

"Eforturile individuale și comune își arată zi de zi beneficiile pentru sănătate, viață socială și economică, iar renunțările de până acum au dat și dau în continuare roade", transmite prim-ministrul.

"Iubirea față de aproapele nostru, manifestată ca solidaritate și responsabilitate, a făcut ca personalul medical să reușească să salveze vieți și să aline suferințe, iar lucrătorii din domenii importante pentru cetățeni să desfășoare activitatea în condiții de siguranță și să-și îndeplinească misiunea mai departe, atunci când pandemia părea de neoprit.

Mulțumesc tuturor românilor care, de peste un an, dovedesc responsabilitate și fac eforturi să se adapteze noilor realități! În acest demers, care a fost uneori foarte greu, trebuie să fim împreună, pentru binele nostru comun”, continuă prim-ministrul.

Florin Cîţu: Cred că vom găsi resurse pentru a trece cu bine de acest exerciţiu de răbdare

El adaugă că este vital să menținem rigorile necesare unui trai în siguranță și să ne vaccinăm, pentru a ne da, unul altuia, șansa la o viață cât mai aproape de normalitate.

"Am convingerea că, alături de cei dragi, vom găsi în continuare surse de motivație și de perseverență pentru a trece cu bine acest exercițiu de răbdare și a dovedi că tradițiile creștine și măsurile de protecție împotriva COVID-19 pot fi respectate în egală măsură.

Credincioșilor care celebrează Sărbătorile de Paști le doresc sănătate, armonie, iar speranța să ne lumineze gândurile, în timp ce privim spre cel de lângă noi și, împreună, spre viitor", se spune în încheierea mesajului transmis de șeful guvernului.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole