Antena 3 CNN Economic Guvernul permite companiilor de stat să se împrumute de pe piaţa privată. Dar nu imediat

Guvernul permite companiilor de stat să se împrumute de pe piaţa privată. Dar nu imediat

Adrian Iclozan
<1 minut de citit Publicat la 16:25 03 Feb 2021 Modificat la 16:25 03 Feb 2021

Proiectul urmăreşte să abroge un act normativ adoptat în legislatura trecută.

"În şedinţa de Guvern a fost aprobat un proiect foarte mult aşteptat de economia privată. Se referă la o lege care, atunci când a apărut, a creat foarte multă rumoare şi neîncredere în România, o lege aprobată atunci în Parlament.

Proiectul de acum abrogă acea lege, o lege care suspenda dreptul companiilor din România, unde statul e acţionar majoritar, să acceseze fonduri din sectorul privat.

Florin Cîţu: Reparăm o nedreptate

Astăzi reparăm acea nedreptate. Din primul moment am spus şi public că vom abroga această lege când veni la guvernare. Noul proiect de lege merge la Parlament.

E un mesaj clar pentru investitori, atât din Româmnia şi din exterior, că acest Guvern e unul care susţine investiţiile, un Guvern care ştie că are nevoie de investiţii pentru a se dezvolta", a explicat prim-ministrul.

Abrogarea unei legi printr-un proiect trimis forului legislativ presupune ca proiectul de abrogare să fie adoptat de Camera Deputaţilor şi de Senat.

Proiectul intră în vigoare după promulgarea de către preşedinte, în cazul în care nu este blocat prin proceduri parlamentare, cum ar fi, de pildă, contestarea la CCR.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole