Totodată, premierul a ținut să precizeze că membrii Executivului doresc să ia cele mai bune decizii pentru economia țării.
"Vești fantastice pentru toți românii! FMI are încredere în Guvernul României și estimează o creștere economică semnificativă mai mare pentru România.
Previziunile FMI arată o creștere economică substanțială de 6% a PIB în 2021, a doua cea mai mare creștere din Uniunea Europeană. Luăm cele mai bune măsuri pentru economie și acest lucru se vede.
Am reușit să stabilizăm economia și să reducem la maximum impactul crizei asupra economiei noastre.
FMI: România și Spania, lideri la creștere în Uniunea Europeană
Economia României se află pe o direcție de creștere economică sustenabilă și nimeni, niciodată, nu va mai putea să schimbe acest lucru", a scris Florin Cîțu pe contul său de Facebook, după ce Fondul Monetar Internațional a estimat o creștere economică pentru România, în 2021.
În previziunile sale economice globale, Fondul atribuie României un avans al PIB de 6% iar în cazul Spaniei, o creştere de 6,4% (foto galerie). Ţara noastră ar urma să marcheze şi în 2022 o creştere economică importantă, de 4,8%.
Inflaţia ar urma să fie de 2,8% la nivelul anului curent şi va scădea la 2,1% anul viitor, conform FMI.
Şomajul va rămâne la 4,9% şi în acest an, şi în 2022, apreciază sursa citată.
Performanţa avansată de Fond în cazul României este mai bună, procentual, decât a zonei euro, unde FMI vede o creştere a economiilor ţărilor membre de 4,4% în 2021, în contextul în care PIB-ul Germaniei ar urma să crească cu 3,6%, creşterea anticipată pentru Austria şi Olanda fiind de 3,5%.
Economia lumii ar urma să crească în 2021 cu 6%, estimează Fondul Monetar Internaţional.