Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă: ”Florin Cîțu își va da demisia din grupul senatorilor PNL și va deveni senator neafiliat”

Nicolae Ciucă: ”Florin Cîțu își va da demisia din grupul senatorilor PNL și va deveni senator neafiliat”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:44 23 Noi 2023 Modificat la 22:44 23 Noi 2023

Mai mult, Nicolae Ciucă precizează că partidul pe care-l conduce va vota în Senat pentru ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu, vizat de DNA în dosarul achiziției de vaccinuri anti-Covid.

”În momentul în care vom primi documentele DNA, am obligativitatea, ca președinte al Senatului, să convoc Biroul Permanent și apoi să fie înaintate Comisiei Juridice, care va întocmi un raport. Raportul va merge apoi în plen pentru aprobare.Vom proceda ca până acum, acordând votul pentru a lăsa justiția să-și facă treaba. Eu îmi exprim convingerea că senatorii PNL vor avea propria judecată și vor lua decizia cum au făcut și până acum în interiorul partidului.

Am vorbit cu Florin Cîțu și a spus că în situația de față își va da demisia din grupul senatorilor PNL și va deveni senator neafiliat. Este o decizie corectă a unui membru de partid responsabil, care dincolo de propria persoană, are în vedere și imaginea partidului”, a declarat Nicolae Ciucă, joi seara, la Digi 24.

Și PSD a anunțat că va vota pentru ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și al miniștrilor Sănătății din pandemie, Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu, în dosarul vaccinurilor în care procurorii anticorupție au stabilit prejudiciul la suma de 1 miliard de euro.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole