Antena 3 CNN Politică Mutare de ultimă oră a lui Florin Cîțu, cu doar o oră înaintea consultărilor de la Cotroceni

Mutare de ultimă oră a lui Florin Cîțu, cu doar o oră înaintea consultărilor de la Cotroceni

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:39 22 Noi 2021 Modificat la 11:43 22 Noi 2021

Florin Cîţu vrea să-l impună pe Dan Vîlceanu să fie ministru al fondurilor europene, pentru ca PSD să nu blocheze planurile PNL cu fondurile din PNRR.

PNL este la un pas de implozie după negocierile pentru Guvern. Mai mulți lideri PNL sunt extrem de nemulțumiți de faptul că partidul a pierdut ministerele cu bani mulți.

Ludovic Orban pune văpaie pe foc şi acuză că PNL a pierdut foarte mult, dacă lasă PSD să aibă șefia guvernului exact în 2024, în anul cu toate alegerile și arată cu degetul către Florin Cîţu pe care îl acuză că a boicotat negocierile cu social-democrații pentru că ar fi fost interesat mai mult de a-i trage preșul de sub picioare lui Nicolae Ciucă decât de binele partidului.

Numele noului premier al României va fi anunțat astăzi! Lista miniștrilor PSD-PNL

După 80 de zile de criză politică, România va avea un nou șef al Guvernului! Președintele Klaus Iohannis va nominaliza astăzi la prânz noul premier.

După încă o zi de negocieri, liderii celor trei formațiuni pare că s-au înțeles, dar nu au anunțat cine este propunerea de premier. În scenariul în care șeful Executivului va veni din partea PNL, calculele s-au făcut în așa fel încât liberalii să primească 8 ministere.

Liberalii au pierdut ministere foarte importante, iar asta stârnește în partid o mare supărare. În schimb, PSD primește 10 portofolii, printre care Finanțele şi Transporturile.

Pentru a ieși calculele, în urma negocierilor s-au născut și două ministere noi: unul al Antreprenoriatului și Turismului și celălalt al Familiei și Tineretului.

Marele absent de la negocierile cruciale din weekend a fost Florin Citu.

Cele trei partide merg astăzi la Palatul Cotroceni pentru a-i prezenta președintelui Klaus Iohannis propunerea oficială de premier.

Ce ministere primește PNL

Ministerul de Interne - Lucian Bode

Ministerul de Externe - Bogdan Aurescu

Ministerul Fondurilor - Marcel Boloş / Cristian Buşoi / Dan Vîlceanu

Ministerul Educației - Sorin Câmpeanu

Ministerul Justiției - Alina Gorghiu/ Cătălin Predoiu/ Iuliana Scântei

Ministerul Energiei - Virgil Popescu

Ministerul Digitalizării - Raluca Turcan/ Robert Sighiartău

Ministerul Turismului - Florin Roman

Ce funcții va avea PSD cu Nicolae Ciucă premier

Președinte al Camerei Deputaților - Marcel Ciolacu

Vicepremier - Sorin Grindeanu

Ministerul Transporturilor - Sorin Grindeanu

Ministerul de Finanțe - Adrian Câciu

Ministerul Apărării - Vasile Dâncu

Ministerul Sănătății - Alexandru Rafila

Ministerul Economiei - Radu Oprea

Ministerul Muncii - Marius Budăi

Ministerul Familiei şi Tineret - Gabriela Firea

Ministerul Agriculturii - Adrian Chesnoiu

Ministerul Culturii - Lucian Romaşcanu/ Ionuţ Vulpescu

Secretarul General al Guvernului - rang de ministru

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole