Antena 3 CNN Actualitate Florin Cîțu: ”Voi cere o anchetă pentru că vreau să știu cum a fost pregătit valul 4! Vreau să văd cine este responsabil pentru asta!”

Florin Cîțu: ”Voi cere o anchetă pentru că vreau să știu cum a fost pregătit valul 4! Vreau să văd cine este responsabil pentru asta!”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 12:33 21 Sep 2021 Modificat la 14:21 21 Sep 2021

Premierul spune că a cerut tot anul intactă capacitatea de răspuns la Covid și că, dacă nu s-a ținut cont de acest lucru, trebuie stabilit cine este responsabil de acest lucru.

„O să cer o anchetă/analiză pentru că vreau să știu cum a fost pregătit valul 4. Știam că vine valul 4. Eu am spus tot anul, deci după ce s-a terminat valul trei, am spus că nu vreau să se reducă numărul de paturi în secțiile ATI pentru COVID, am spus foarte clar că să rămână intactă capacitatea noastră de a răspunde.

Aş vrea să văd cum a fost pregătit de Ministerul Sănătății acest val 4 şi să vedem dacă s-a ținut cont de ceea ce am spus eu și, dacă nu s-a ținut cont, cine nu a ținut cont și va fi responsabil pentru asta”, a declarat Florin Cîțu.

Totodată, premierul a anunțat că, potrivit ultimelor date, în România sunt disponibile 1.024 de paturi ATI pentru pacienții cu COVID, dar că atunci când Cseke Attila a preluat Ministerul Sănătății erau doar 600.

„Domnul ministru a înțeles mesajul meu, a adăugat câteva sute, vreo patru sute de paturi imediat şi va adăuga până la 1.600 de paturi cât mai curând posibil”, a precizat premierul, care a mai spus că provocarea constă în asigurarea personalului medical pentru aceste secții.

Etichete: Florin Cîțu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole