Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Florin Andone, declaraţii emoţionante: "Dacă mă năşteam într-o familie cu bani, n-aş fi ajuns aici!" Cât de grea este viaţa unui român în Spania

Florin Andone, declaraţii emoţionante: "Dacă mă năşteam într-o familie cu bani, n-aş fi ajuns aici!" Cât de grea este viaţa unui român în Spania

1 minut de citit Publicat la 21:12 12 Aug 2016 Modificat la 21:12 12 Aug 2016

Florin Andone s-a transferat în această vară de la Cordoba la Deportivo La Coruna, unde câştigă destul de bine şi are şansa să crească în continuare. Însă nu întotdeauna a fost aşa. Internaţionalul român a povestit pentru lavozdegalicia.es despre drumul pe care l-a parcus până să ajungă aici, scrie ProSport.
 

Florin Andone a ieşit în evidenţă în ultimii doi ani, când ştirile despre cum impresiona un atacant român nu foarte cunoscut au început să se înmulţească. Andone a avut constanţă în evoluţii, lucru care l-a făcut tot mai cunoscut şi i-a adus şi selecţia la echipa naţională. Însă asta este partea frumoasă a vieţii tânărului atacant.

Internaţionalul român are în spate o poveste demnă de Hollywood şi drumul pe care l-a parcurs până aici a fost foarte greoi. A rămas fără tată la 10 ani şi încă de copil a fost nevoit să se mute în Spania, unde mama sa a găsit un trai mai bun. La 13 ani, mergea la cules de căpşuni. Andone n-a încetat însă să viseze şi a tras pentru a ajunge fotbalist. Chiar dacă, de multe ori, i-a fost foarte greu: ”De cele mai multe ori, oamenii etichetează. Nu sunt bătrân, nu am trăit atât de mult, dar atunci când eram mic, atunci când cineva se enerva şi ţipa, altcineva spunea imediat <<Uite-l şi pe românul ăsta>>. Sau atunci când vedeau la televizor o ştire despre trei români care au comis un jaf, se întorceau imediat spre tine. Astea au fost cele mai dificile lucruri cu care a trebuit să trăiesc. [...]

Viaţa mea a fost foarte simplă şi foarte disciplinată. Tatăl meu a murit când eu aveam 10 ani şi am tatăl vitreg m-a învăţat ce este disciplina. Nu am fost niciodată genul de om care să meargă în cluburi şi să bea.

Întotdeauna m-am concentrat pe computerul meu, cu jocurile mele, cu puţinii prieteni... Dar a fost foarte bine, pentru că mă uit în urmă şi văd alţi băieţi care au avut mai multe facilităţi acasă, dar le cereau bani părinţilor când mergeau la petrecere, deoarece nu lucrau. Eu, îi mulţumesc lui Dumnezeu, prin educaţia pe care am primit-o, prin stilul de viaţă sănătos, prin dăruire şi luptă eu sunt aici. Nu e rău”
, spune mândru Florin Andone, într-un interviu pentru lavozdegalicia.es.

Etichete: Florin Andone
Citește mai multe din Fotbal intern
» Citește mai multe din Fotbal intern
TOP articole