Antena 3 CNN Emisiuni Numai de bine Florile anului 2020. Ce flori se vor căuta în noul an

Florile anului 2020. Ce flori se vor căuta în noul an

<1 minut de citit Publicat la 20:06 30 Dec 2019 Modificat la 20:06 30 Dec 2019

Albastrul nu este o culoare foarte des în lumea plantelor. Nu se compară de exemplu cu multitudinea de plante cu flori roşii sau albe, dar nici nu ne putem plânge că nu găsim flori albastre. Atenţie, nu e suficient doar culoarea albastră pentru a declara o plantă în tendinţele anului 2020.

Nuanţa trebuie să fie cea clasică, simplă şi profundă. Albastrul puternic, cum este cel de genţiană de exemplu, nu se încadrează în această categorie. Vom găsi florile delicate, de zorele albastre. Ele se deschid dimineaţa, de aici şi numele lor: morning glory. Tot în tendinţele anului 2020 sunt şi florile albastre de hortensie. O plantă foarte interesantă care îşi schimbă culoarea în funcţie de ph-ul solului în care este sădită.

În categoria florilor anului viitor intră şi floarea de nu-mă-uita, o floare mică, dar cu un potenţial enorm. Toată lumea a auzit de ea, de la un capăt la altul al lumii. Nu mă uita concurează la notorietate cu trandafirul. Doar la notorietate, pentru că în realitate este o floricică mică de grădină ce creşte ca o tufă şi colorează locurile puţin însorite din grădină.

Urmăriţi un material realizat de Oana Matei.

Citește mai multe din Numai de bine
» Citește mai multe din Numai de bine
TOP articole