Antena 3 CNN Actualitate Social Florii 2018. Cod Galben de vânt şi ploi abundente. Cum va fi vremea de Florii

Florii 2018. Cod Galben de vânt şi ploi abundente. Cum va fi vremea de Florii

1 minut de citit Publicat la 23:10 31 Mar 2018 Modificat la 23:10 31 Mar 2018

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare cod galben de vânt şi ploi abundente, valabilă de sâmbătă dimineaţă până duminică seară.

Atenţionarea meteorologică a intrat în vigoare sâmbătă, 31 martie, la ora 09.00 şi expiră pe 01 aprilie, la ora 23.00.

Începând de sâmbătă dimineaţă, în Banat, Crişana, Maramureş, apoi şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 martie/1 aprilie) local şi în Oltenia vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55-60 km/h, temporar 65-75 km/h.

La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la peste 1.500 m altitudine, rafalele vor depăşi 80-100 km/h.

În aceste regiuni, din a doua parte a zilei de sâmbătă, ploile vor fi în extindere şi în intensificare, astfel că, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 15-25 l/mp, iar în vest şi nord-vest local 30-40 l/mp.

Vor fi mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină.

Sâmbătă, vremea a fost deosebit de caldă pentru această perioadă din an, însă duminică valorile termice vor scădea semnificativ, chiar şi cu 10-12 grade.

La munte, duminică, ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, iar spre seară, în special în Carpaţii Orientali, se va depune strat nou de zăpadă.

 

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole