Antena 3 CNN Actualitate Florian Șperlea, istoric militar: ”Ce mă irită, pentru că este o nedreptate flagrantă, este felul în care sunt privite SUA”

Florian Șperlea, istoric militar: ”Ce mă irită, pentru că este o nedreptate flagrantă, este felul în care sunt privite SUA”

Radu Tudor
1 minut de citit Publicat la 17:41 18 Aug 2021 Modificat la 17:41 18 Aug 2021

”Când uiți să mulțumești

Au surprins, zilele acestea, imaginile tulburătoare cu afgani care se agață, disperați, de trenul de aterizare al avioanelor militare americane, dornici să fugă de eventualele represiuni la care ar recurge talibanii înfășurați în cârpe și hirsuți, iute iubitori de sharia, dar mai ales interiorul unui avion militar de transport în care se văd așezați pe podea vreo 600 de afgani pornind spre libertate.

Au deprins asta în anii cooperării cu forțele aliate, în cei 20 de ani de reconstrucție instituțională, unii știu mai multe limbi străine, tânjesc după o organizare democratică în care drepturile și libertățile individului sunt respectate, vor o viață normală, fără frica inspirată de talibani, care interpretează Coranul în fel și chip, după cum le convine.

Nu vor să se întoarcă în bezna în care i-ar putea ține, iarăși, un grup de bezmetici cu fuste și gâjâit islamic jihadist, care a proclamat sharia.

Un material video, devenit viral, îi arată pe talibani în palatul prezidențial, părăsit iute de președintele statului care se angajase să-i apere pe cetățenii săi de avansul de nestăvilit al talibanilor, așezându-și cu grijă hainele, armele, cum se spune, „să dea bine în poză”.

Sunt din ce în ce mai atenți la imagine și alocă instituției purtătorului de cuvânt o importanță mai mare – îmi pare mie – decât o vor fi făcut în precedenta lor înstăpânire la putere, semn că „studenții” aceștia religioși (în paștu, taliban ar însemna „studenți”) au mai învățat câte ceva despre semnificația și importanța imaginii livrate în rețelele sociale mai cu seamă.

Chiar și atunci când, mieroși, îi cheamă insistent pe vechii funcționari afgani să revină la locurile de muncă și să slujească în noile condiții impuse de proclamarea emiratului. Deciziile lor ulterioare vor confirma sau nu această ipoteză, a schimbării.

Citește continuarea pe radu-tudor.ro.

Etichete: florian șperlea
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole