Florian Coldea a fost audiat în mare secret la Parchetul General, în dosarul deschis în urma dezvăluirilor lui Sebastian Ghiţă. Omul care a condus Serviciul Român de Informaţii, din postura de prim-adjunct, a dat declarații în fața procurorilor în calitate de martor.
Florian Coldea a fost pensionat din SRI la începutul acestui an, imediat după ce au aparut înregistrările lui Sebastian Ghiță.
Verificările au fost demarate după ce Sebastian Ghiţă a publicat fotografii şi înregistrări video în care ar apărea cei doi şi familiile acestora, precizând că au avut o relaţie de prietenie.
După deschiderea dosarului, procurorii au decis ridicarea tuturor înregistrările lui Sebastian Ghiţă prezentate la postul său de televiziune şi audierea persoanelor la care se face referire în aceste materiale video, dar şi a altor persoane care ar putea să ajute la stabilirea împrejurărilor de fapt şi de drept în acest caz.
Astfel, în acelaşi dosar, a fost audiată și Camelia Bogdan, fost judecător al Curţii de Apel Bucureşti, dar și fostul președinte Traian Băsescu.