Antena 3 CNN Life Florile pe care să le plantezi primăvara. Vor înflori spectaculos și vor transforma grădina într-un paradis

Florile pe care să le plantezi primăvara. Vor înflori spectaculos și vor transforma grădina într-un paradis

Lunile de primăvară sunt foarte importante pentru pasionații de grădinărit, deoarece este momentul ideal pentru plantarea unor flori care vor transforma grădina într-un adevărat paradis.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Primăvara este foarte importantă pentru cei care își doresc o grădină plină de culoare, fiind momentul ideal pentru plantarea unor flori care vor arăta minunat în timpul verii.

În luna martie pot fi îngrijite și plantele existente deja în grădină. De exemplu, acum pot fi divizate și transplantate plantele care înfloresc vara.

Totuși, pentru plantarea unor flori noi în grădină este necesar să ne asigurăm că pericolul de îngheț a trecut.

Astfel, sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie reprezintă perioada ideală pentru plantarea unor flori noi în grădină.

Printre speciile care pot fi plantate în această perioadă se numără gladiolele, crinii și daliile.

De asemenea, pot fi puse la germinat semințe de gălbenele, garofițe sau floarea miresei.

Totodată, în serele calde sau în interiorul casei se pot semăna petunii, cârciumărese sau crăițe.

Rasadurile rezultate în urma semințelor puse la germinat în martie se vor planta în grădină în prima jumătate a lunii aprilie.

Catre sfarşitul lunii aprilie se planteaza: Amarylis, Canna, Dalia, Gladiolele, Iris, Crin, Bujor și Tuberoze.

Procesul de plantare depinde foarte mult de starea vremii. Dacă este frig sau chiar ger nu tăiați, nu tranplantați, nu plantați bulbi, notează îngrijireaflorilor.ro.

Etichete: plantare flori gradina
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile