Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Un bărbat din Jilava, prins în flagrant în timp vindea o mitralieră și cartușe

Un bărbat din Jilava, prins în flagrant în timp vindea o mitralieră și cartușe

Delia Bulgaru
<1 minut de citit Publicat la 19:30 20 Mar 2024 Modificat la 22:28 20 Mar 2024

Autoritățile l-au găsit pe bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Jilava în curtea locuinței sale în timp ce încerca să vândă o mitralieră semiautomată și 11 cartușe.

Acestea ar fi trebuit să fie vândute unui bărbat de 46 de ani, care l-a denunțat autorităților. Ulterior a fost săltat de polițiști și pentru faptul că avea două mandate de executare emise în anii trecuți pentru infracțiuni la regimul rutier.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul a declarat în fața anchetatorilor că arma a aparținut bunicului său și nu știe proveniența acesteia, tocmai din acest motiv încerca să o vândă. Audierile continuă și la această oră și vom vedea dacă vor fi dispuse rețineri.

”La data de 20 martie a.c., poliţiştii oraşului Măgurele au fost sesizaţi de către un bărbat, cu privire la faptul că, în cursul zilei de astăzi, urmează să cumpere o armă letală şi muniţia aferentă acesteia, tranzacţie ce se va desfăşura la domiciliul vânzătorului, din comuna Jilava. În temeiul sesizării, poliţiştii din Măgurele au efectuat verificări, constatând faptul că, pe numele bărbatului, de 43 de ani, care ar fi urmat să vândă arma, au fost emise 2 mandate de executare a pedepsei închisorii”, a transmis IPJ Ilfov.

Etichete: flagrant arma Ilfov
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole