Antena 3 CNN Actualitate Flăcări uriaşe în municipiul Oradea. Pompierii au avut o intervenţie contracronometru

Flăcări uriaşe în municipiul Oradea. Pompierii au avut o intervenţie contracronometru

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 00:00 23 Iul 2022 Modificat la 00:02 23 Iul 2022

Flăcările uriașe și fumul gros au putut fi văzute de la mai mulți kilometri depărtare.

Au ars mai multe cauciucuri depozitate într-o anexă a unei case din Oradea, dar și furaje pentru animale.

16 pompieri au intervenit mai bine de o oră pentru a înlătura orice focar ce s-ar fi putut reaprinde.

Pagubele sunt serioase, a ars inclusiv un autoturism aflat în curtea imobilului. Vecinii au vrut să intervină până la sosirea pompierilor, dar flăcările au fost violente.

"Am văzut fumul dens din centrul orașului, ajungând la fața locului cu 2 autospeciale de apă și spumă și o autocisternă, dar şi autoscară. Am văzut că ardeau anexele din curtea imobilului cu flăcări violente. A fost dificilă intervenția pentru că structura anexelor este din lemn. Nu am putut acționa în interior, doar din exterior. Acoperișurile au fost din tablă și având în vedere și temperaturile ridicate au fost dificilă intervenția", a declarat maior Arnold Toth, ISU Crişana.

Pompierii urmează să stabilească ce anume a generat incendiul.

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole