FC Barcelona, Real Madrid, Bayern Munchen, Manchester United, Arsenal Londra si AC Milan sunt cateva dintre echipele care au jucatori in Top 10 juniori in fotbalul mondial, alcatuit de Daily Mail. Printre acestia se numara si Ianis Hagi, potrivit Ziare.com.
"Nu trebuie sa fii roman pentru a aprecia talentul superb al lui Gheorghe Hagi in anii '90 si cum fiul sau spera sa egaleze o parte din acel succes. Dupa ce a promovat de la academia tatalui sau, Hagi a jucat - si chiar a ajuns capitan - la candidata la titlu in campionatul romanesc Viitorul, inainte de a fi transferat la Fiorentina pentru un milion de euro. Continua sa joace pentru Viitorul sub forma de imprumut si sunt ecouri clare ale tatalui sau cand evolueaza in tricoul cu numarul 10", scrie sursa citata.
Ianis Hagi are 20 de meciuri, un gol si o pasa de gol in acest sezon, iar in 12 partide a fost capitanul echipei. Postul pe care evolueaza cel mai des este cel de extrema dreapta.
Ceilalti 9 tineri sunt senzatia din poarta lui Milan, Gianluigi Donnarumma (16 ani), fundasul Timothy Fosu-Mensah de la Manchester United (17 ani), "Messi coreean" Lee Seung-Woo de la Barcelona (17 ani), atacantul Angel Correa de la Atletico Madrid (20 de ani), atacantul Donyell Malen de la Arsenal (16 ani), extrema Julian Brandt de la Bayer Leverkusen (19 ani), mijlocasul Joshua Kimmich de la Bayern Munchen (20 de ani), mijlocasul Abdelhak Nouri de la Ajax Amsterdam (18 ani) si extrema de la Espanyol Marco Asensio, imprumutat de la Real Madrid (19 ani).