Alexandru Arșinel este internat, de câteva zile, la Spitalul Universitar din Capitală, loc în care, printre altele, a fost subiectul unei operații pe inimă din cauza unui infarct. Actorul nu este aproape niciodată singur, copiii lui mergând acolo.
Într-una dintre serile trecute, unul dintre cei doi băieți ai lui Arșinel a ajuns la Spitalul Universitar pentru a-și vizita tatăl. A intrat în spital și, după ce a așteptat liftul, a urcat la etajul la care este internat actorul. Acolo, a intrat în salonul în care este tatăl său îngrijit, pentru a se asigura că totul este în regulă cu marele actor, potrivit spynews.ro.
Nu a petrecut foarte mult timp, au vorbit câteva minute, semn că nu este la prima vizită și că, probabil, a vrut să afle doar cum se mai simte. Și, vizibil mulțumit de faptul că părintele lui se recuperează rapid, fiul lui Alexandru Arșinel s-a îndreptat spre ieșirea spitalului, decis probabil să revină, de dimineață, pentru a se mai interesa de starea tatălui său.