Antena 3 CNN Actualitate Fiul fostului mare fotbalist Ilie Dumitrescu a fost condamnat

Fiul fostului mare fotbalist Ilie Dumitrescu a fost condamnat

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 21:23 15 Dec 2021 Modificat la 21:26 15 Dec 2021

În vârstă de 22 de ani, Ilie Dumitrescu Badea a fost depistat de polițiști la volan, în trafic sâmbătă dimineață pe Bulevardul Carol I din Bucureşti. În urma testării cu aparatul Drugtest, acesta a fost găsit pozitiv pentru cocaină și THC 5.

În acest context, Ilie Badea Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 8 luni de închisoare cu suspendare.

Judecătorii au stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, perioadă în care Ilie Badea Dumitrescu este obligat să se prezinte la Serviciul de probațiune Tribunalul București, la datele fixate de acesta.

Mai mult, acesta trebuie să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței şi orice deplasare care depășește 5 zile, precum şi întoarcerea respectiv să comunice schimbarea locului de muncă.

De asemenea, Ilie Badea Dumitrescu trebuie să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existența.

„În baza art.85 alin.2 lit.b) Cod penal, instanța impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 30 zile, la Administrației Domeniului Public Sector 2 Bucureşti sau al Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă Bucureşti, conform deciziei consilierului de probațiune, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă.

În baza prevederilor art.398 în ref.la art.274 alin.1 cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Hotărârea este supusă căii de atac a apelului, pentru procuror şi inculpat, în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii, se arată în document.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole