La scurt timp, acesta a aflat că femeia a căzut accidental de la etaj pentru că medicii nu i-au permis să aibă un însoţitor deşi avea un certificat de handicap care preciza clar asta. Conducerea spitalului are o altă versiune a tragediei.
Ioan Ola a sunat la redacţia Antena 3 şi a povestit drama prin care a trecut familia sa. El acuză cadrele medicale de tratamente inumane aplicate mamei sale nevăzătoare pe care au internat-o într-un salon cu paturi goale şi au aşezat-o fix la geam. Mai mult, el susţine că cei care trebuiau să aibă grijă de mama sa, nu o schimbau de haine deşi le avea aduse de rude.
"Mama mea a murit în spital în data de 7 februarie 2021. Era oarbă nu vedea deloc, avea certificat de handicap. Pe mine nu m-a lăsat să o însoțesc nicăieri. Au luat-o cu salvarea de la Subplac au dus-o la spital în Marghita, Bihor. De la Marghita au trimis-o la Oradea. Atunci noaptea, la 23:30 au trimis-o înapoi la Marghita. Au ţinut-o internată în spital, fără să o schimbe nimeni în spital. I-am adus haine că nu m-au lăsat decât la poartă. I-am dus pachet și marți, și vineri", a mai explicat fiul pacientei.
Femeia a căzut de la etalul 3: Au lăsat-o să moară
"Dacă era nevăzătoare, a căzut de la etajul 3, pe geam. Vă dați seama? Duminică. Cum au pus-o chiar în patul de lângă geam, când erau paturile libere la ușă? Asta nu înțeleg. N-a comunicat nimeni cu ea. Nu i-au spus nimic. Au pus-o în pat acolo, criminalii ăștia și au lăsat o să moară. După ce a căzut maica-mea nu i-a simțit nimeni lipsa în spital, în salon. Nici n-a știut nimeni când a căzut, ce s-a întâmplat", a mai povestit fiul femeii.
Femeia a fost găsiă întâmplător de o trecătoare
"Mi-a spus medicul că a găsit-o întâmplător, o femeie care a trecut pe acolo şi a văzut-o că era jos. Ei nu au știut. Nici el cu toate că la el era, la doctorul Cristea din Oradea. A zis că nu a recunoscut că e ea. Nu şi-a dat seama că a căzut de la etajul 3. Au zis că au resuscitat-o, dar medicul legist a scris pe hârtie că a murit cum a căzut.
Nu știe nimeni la ce oră a căzut ea pe geam. Femeia ( cea care a dat alarma) a gasit-o la 9:30, cam așa. Nu spune nimeni nimic. Nu vrea să vorbească nimeni în spital. M-au lăsat numai să mă duc la morgă și să o ridic", a spus Ioan, fiul pacientei.
Bărbatul a precizat că a făcut sesizare la Parchet şi o sesizare la Ministerul Sănătăţii atât online cât şi în scris şi nu aprimit niciun răspuns.
Punctul de vedere al Spitalului Municipal din Marghita
"A fost internată pe secţia de chirurgie. Pe perioada internării evoluţia a fost favorabilă şi s-a decis ca duminica să fie externată. S-a luat legătura cu băiatul pacientei. Medicul de gardă a sunat aparţinătorul care a zis că după ce se eliberează o să vină.
Între timp asistentele au început recoltările de dimineaţă. Doamna a refuzat recoltarea pentru efectuarea ultimelor analize. S-a început servirea micului dejun. Doamna era afară pe coridor. După care, s-a sunat de jos că este o pacientă căzută. Nu s-a ştiut prima dată cum a ajuns acolo jos. Imediat a venit echipa de intervenţie şi s-a început resuscitarea, după care a intervenit decesul.
Se pot spune foarte multe lucruri. Toate dovezile sunt ridicate. Am fost informaţi că are probleme cu vederea. Faptul că este nevăzătoate nu ne-a fost prezentat", a spus pentru Antena 3 Aliz Bradacs, managerul spitalului Municipal Marghita.