Antena 3 CNN Actualitate Fiscul se pregăteşte de licitaţie. Vilă şi autoturisme de lux, la preţ redus

Fiscul se pregăteşte de licitaţie. Vilă şi autoturisme de lux, la preţ redus

<1 minut de citit Publicat la 18:00 29 Noi 2016 Modificat la 18:00 29 Noi 2016

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează, în perioada 6 - 31 decembrie 2016, zeci de licitaţii pentru valorificarea unor bunuri mobile şi imobile şi recuperarea sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală şi rămase definitive.

Potrivit paginii de Facebook a instituţiei, în 6 decembrie, în Capitală, va fi organizată o licitaţie pentru vânzarea unei clădiri situate în Şoseaua Bucureşti - Ploieşti, în suprafaţă construită la sol de 148,07 mp, piscină şi teren aferent în suprafaţă totală de 645,80 mp, iar preţul de pornire a licitaţiei este de 1,124 milioane de lei (exclusiv TVA). ANAF precizează că preţul a fost stabilit de un evaluator independent acreditat de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România - ANEVAR.

Tot în Bucureşti, în data de 19 decembrie, va fi organizată licitaţia pentru vânzarea autoturismelor Audi A 4 (anul fabricaţiei 2012) - la un preţ de pornire de 38.915 lei + TVA (20%), BMW X5 (anul fabricaţiei 2005) - preţul de pornire 11.015 lei + TVA (20%), VW Polo (anul fabricaţiei 2010) - preţul de pornire 14.800 lei + TVA (20%) şi Dacia Logan, anul fabricaţiei 2008, preţul de pornire a licitaţiei 5.395 lei + TVA (20%). 

Sursă: Agerpres
Etichete: fisc licitatie ANAF
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole