Întreprinderile mici şi mijlocii, inclusiv activităţile din domeniul HoReCa, vor putea primi finanţare de 150.000 de euro în cadrul Programului Electric Up 2, pentru construirea de staţii de reîncărcare, dar şi pentru sisteme alternative de încălzire-răcire, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
"A doua ediţie a programului Electric Up 2 va avea o alocare de 90 de milioane de euro. După cum ştiţi, eligibile sunt întreprinderile mici şi mijlocii, inclusiv activităţile din domeniul HoReCa. Valoarea finanţării creşte de la 100.000 de euro/beneficiar la 150.000 euro.
De asemenea, puterea instalată eligibilă este crescută până la 150 de kilowaţi şi continuăm să finanţăm staţiile de încărcare. Introducem ca noutate finanţarea sistemelor alternative de încălzire - răcire.
Reamintesc că prima ediţie a programului am finanţat undeva la 1.881 de beneficiari. În zilele următoare, până la finele acestei săptămâni, va fi lansat în consultare Ghidul beneficiarului şi intrăm în linie dreaptă şi cu Electric Up 2", a afirmat Burduja.