Antena 3 CNN Actualitate Firmele lui Dan Barna, anchetate de DNA. Patru persoane sunt cercetate penal. Barna: Mă retrag, dacă începe o urmărire penală

Firmele lui Dan Barna, anchetate de DNA. Patru persoane sunt cercetate penal. Barna: Mă retrag, dacă începe o urmărire penală

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 16:10 11 Mai 2021 Modificat la 16:17 11 Mai 2021

Dosarul a fost trimis de la Departamentul de Luptă Antifraudă la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru indicii legate de săvârşirea unor fapte penale. 

În acest caz, patru persoane sunt cercetate penal. 

"În urma solicitării dumneavoastră, formulată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrată la Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF cu numărul 977/11.05.2021, vă aducem la cunoștință următoarele:

DLAF: Sunt indicii despre posibila săvârșire a unor fapte penale

1. Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF - a finalizat acțiunile de control privind modul în care au fost implementate proiectele finanțate din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 - „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.1 -  „Dezvoltarea economiei sociale”: „Punți comunitare” (POSDRU/168/6.1/S/146256, cod SMIS 56760), „SES-am Deschide-te!” (POSDRU168/6.1/S/144808, cod SMIS 56699), „Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale” (POSDRU/84/6.1/S/53560, cod SMIS 21583), beneficiar unitatea administrativ-teritorială Județul Alba, prin Consiliul Județean Alba.

2. În urma verificărilor efectuate în cazul proiectelor „Punți Comunitare” (cod SMIS 56760) și „SES-am deschide-te!” (cod SMIS 56699) au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală motiv pentru care, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a procedat, la data de 05.05.2021, la întocmirea actelor de sesizare. Întreaga documentație se află în procedură de transmitere către Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție.

Patru persoane, vizate de DLAF pentru posibile fapte penale

Constatările vizează 4 persoane care, la data faptei, dețineau calitățile de expert cu atribuții de recrutare respectiv, manageri ai structurilor de economie socială (entități înființate în cadrul proiectelor).

Departamentul pentru lupta antifraudă va putea oferi mai multe informații numai după finalizarea cercetărilor de către organele judiciare", se arată în răspunsul DLAF trimis către Antena 3.

Dan Barna: Mă voi retrage, dacă va fi începută o urmărire penală

Până în acest Liderul USR-PLUS, Dan Barna, a spus, marţi, că nu a ptimit nicio informație oficială de la DLAF privind implicarea sa în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA.

Declaraţia sa vine după ce după ce DLAF a precizat că este în curs de investigare proiectul în care este implicată firma sa de consultanță.

"Nu am comis nicio faptă penală, nu am fost chemat la DNA.

Mă voi retrage dacă va fi începută o urmărire penală.

Sunt dispus la orice este necesar, principiile "fără penali în funcţii publice" e un crez cu care am venit în politică.

Am solicitat şi la DLAF o notă de constatare", a declarat, marţi, Dan Barna, după apariţia acestor informaţii în spaţiul public.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole