Firma "Collecting Bee SRL" a fost înființata în anul 2013 de un român și de un cetățean libanez, apropiat al lui Nazem Said Ahmad.
Acesta din urmă este un membru Hezbollah, condamnat pentru spălare de bani de autoritățile americane, relatează Antena 3 CNN.
SRL-ul din România activa, conform documentelor oficiale, în domeniul imobiliar.
În luna aprilie 2018, a fost listat printre 32 de companii suspectate de legături cu gruparea armată pro-iraniană activă în sudul Libanului.
Firma a intrat, astfel, sub incidența sancțiunilor dispuse de autoritățile americane.
SRL-ul suspect, "domiciliat" într-un apartament din București
Antena 3 CNN a aflat că această societate avea sediul într-un bloc din București, într-un apartament deținut de cetățeanul român asociat în firmă. Vasile Pop este un fost avocat și neagă acuzațiile formulate de SUA.
El insistă asupra faptului că nu mai este asociat în SRL-ul respectiv.
"Am fost (asociat) prin prisma unor împrejurări. Am răspuns acolo unde trebuie și mai mult nu pot să vă spun", a declarat el reporterilor Antena 3 CNN.
"Vă rog să aveți în vedere că această companie nu a prejudiciat statul, nu a făcut nici o altă operațiune, așa cum se presupune, iar chiar persoana respectivă (asociatul libanez, n.r.) nu e direct implicată. S-a dovedit că nu e nimic, că altfel lucrurile erau mai complicate", a completat el.
O rețea activă pe patru continente face bani din pietre prețioase pentru Hezbollah
Potrivit autorităților americane, o rețea extinsă de spălare a banilor, activă pe patru continente, a fost înființată în beneficiul teroriștilor.
Rețeaua implica 15 persoane și 32 de companii care se ocupau cu traficul de pietre prețioase și obiecte de artă, iar o mare parte din banii câștigați și spălați prin aceste firme ajungeau la teroriști.
Este vorba de sume de zeci de milioane de euro.
Firma din România a intrat în atenția Statelor Unite după ce Rami Baker, un apropiat de-al lui Nazem Said Ahmad, și-a deschis afaceri în țara noastră.
Legăturile dintre cei doi sunt strânse, libanezul Baker fiind împuternicit de Ahmad în mai multe companii cu afaceri în imobiliare.
În acest, moment pe lista companiilor sancționate de autoritățile de peste Ocean pentru că ar avea legături cu teroriștii se găsesc șapte firme românești.