Gabriela Firea a vorbit duminică seară la Antena 3 despre scandalul din PSD.
„Nu este corect ca eu să fiu acuzată pentru că am îndrăzit să spun niște lucruri în Comitetul Executiv. Am atras atenția că nu a fost corect la nivel de comunicare. Știu foarte bine ce s-a întâmplat și cum s-a pus la cale o strategie prin care domnul Dragnea să nu fie afectat de violențele din piață, prin prisma faptului că doamna ministru ar fi coordonat acele activități, și s-a pregătit acea strategie de comunicare prin care să se spună cu două săptămâni înainte de protest că doamna prefect va semna un posibil ordin”, a spus Firea într-o intervenție telefonică la emisiunea „Subiectiv”.
„Niciodată nu s-a pomenit în 28 de ani numele vreunui prefect că va semna un ordin al Jandarmeriei”, a adăugat ea.