Antena 3 CNN Actualitate Ultimul termen pentru inaugurarea pasajului de la Piaţa Sudului

Ultimul termen pentru inaugurarea pasajului de la Piaţa Sudului

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 14:10 21 Mar 2017 Modificat la 14:10 21 Mar 2017

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, marţi, că pasajul de la Piaţa Sudului urmează să fie inaugurat imediat după sărbătorile pascale. 

"Îmi doresc ca imediat după sărbătorile pascale să vă invit la inaugurare. Recunosc, am o dezamăgire pentru faptul că reprezentanţii constructorului, care este o asociere de firme, mi-au garantat că în săptămâna de mărţişor şi de 8 martie mergem împreună să inaugurăm. Este o întârziere, dar care nu ni se poate imputa. Haideţi să le mai dăm o şansă şi imediat după sărbătorile pascale să vă invităm la inaugurare. Nu mai vreau să vă spun (...) în ce situaţie am găsit Pasajul Piaţa Sudului: nu se mai lucra, acel 'Dorel' pe care îl ştim noi era la tot pasul. Plăţile nu mai erau făcute din luna octombrie şi, practic, am repornit motoarele şi pe acest şantier", a precizat edilul general, în cadrul unei declaraţii acordate presei. 

În octombrie 2016, Gabriela Firea declara că pasajul subteran Piaţa Sudului ar urma să fie finalizat în primăvara acestui an. 

"Dacă toate lucrurile se vor desfăşura conform celor discutate până acum, în primăvara anului viitor lucrarea va fi finalizată, deci nu mai mult de cinci-şase luni. Într-adevăr, eu am preluat acest obiectiv cu anumite întârzieri. Sunt primar general de doar patru luni şi am încercat să recuperăm cât mai mult posibil din aceste pierderi. Ne-am întâlnit de mai multe ori atât cu consultanţi, cât şi cu constructorii, Astaldi şi Euroconstruct. Avem în acest moment câteva întârzieri legate de faptul că lucrările de deviere a utilităţilor nu au fost prevăzute în contractul iniţial, ceea ce a fost din punctul meu de vedere un mare minus şi care nu se va mai repeta, cel puţin în această administraţie", preciza atunci primarul general. 

Sursă: Agerpres
Etichete: Gabriela Firea pasaj
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole