Antena 3 CNN Politică Firea, război cu Ponta şi Negoiţă: "Oameni care au lovit în zona de stânga au venit acum la PSD. În politică trebuie să ştim să spunem NU"

Firea, război cu Ponta şi Negoiţă: "Oameni care au lovit în zona de stânga au venit acum la PSD. În politică trebuie să ştim să spunem NU"

Cristi Popovici
3 minute de citit Publicat la 07:00 30 Sep 2020 Modificat la 07:00 30 Sep 2020

Întrebată de Mihai Gâdea, în cadrul unui interviu dat pentru emisiunea Sinteza Zilei, câte trădări a avut în această campanie electorală, Gabriela Firea a răspuns că nu le mai poate număra.

"Când am spus prima dată că mă simt trădată de foşti prieteni şi apropiaţi de ai mei, ai ieşit cu un val de invective la adresa mea şi cu un val de încercări de a mă ridiculiza că ''în politică facem politică, nu suntem la emisiunile 'Trădaţi din dragoste' sau nu mai ştiu eu ce" - analogii pentru a duce în derizoriu declaraţiile mele. S-au năpustit asupra mea chiar cei care au foarte multe probleme şi cărora viaţa nu le va fi uşoară cu noul primar general."

Gabriela Firea: "Prefer să mi se spună 'userista' PSD-ului

Întrebată dacă cel are a atacat-o în ultima perioadă este Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, Gabriela Firea a spus că da. "(Robert Negoiţă) A ieşit cu o declaraţie extrem de dură, nedreaptă la adresa mea. În politică  se spune că trebuie să stăpâneşti arta compromisiului. Eu nu sunt de acord. Mi se spune de multe ori că sunt "userista" PSD-ului. Da, prefer să mi se spună "userista" PSD-ului, în sensul că văd lucrurile alb şi negru, că nu am nuanţe. În politică, dacă vrei să te prezinţi cu tot sufletul şi să-i respecţi pe ceilalţi, nu poţi să faci compromisuri. Dacă le face, să nu te miri dacă românii te taxează." 

"Domnii Ponta şi Negoiţă, în precampanie şi campanie, s-au dat de partea adversarului, l-au lăudat pe Nicuşor Dan"

"Oameni care au lovit în social-democraţie, au lovit în zona de stânga, au lovit în mine ca primar, au lovit în campanie şi acum au venit la PSD. De ce? Dacă PSD lua tot 16%, ca la europarlamentare nu ne mai căuta nimeni. După europarlamentare nimeni nu ne mai zicea nici 'bună ziua'. Acum că PSD a luat cel mai mare scor din Bucureşti, să nu uităm această realitate, noi am obţinut 33 de procente, următorii clasaţi sunt cei de la USR cu 20 şi ceva, şi pe locul trei e PNL cu 19%. Acum că suntem prima forţă politică din Bucureşti, iar eu am obţinut 38%, deja acum suntem vizitabili. Şi în politică trebuie să ştim să spunem NU când trebuie să spunem NU."

"Cum mă uit eu în ochii colegilor din ţară şi să le spun 'Fraţilor, ne-au nimicit domnii Ponta şi Negoiţă, în precampanie şi campanie, s-au dat de partea adversarului, l-au lăudat pe Nicuşor Dan, au lăudat Guvernul, după care am obţinut noi un scor bun şi vin la noi să facem majorităţi la Sectoare'. Nu se poate chiar orice în politică. Fără caracte, fără personalitate, fără o conduită, cum putem putem să pozăm în politică?"

"Nu cred că ar fi o cale corectă pe care noi să o urmăm. Noi trebuie să le transmite tuturor simpatizanţilor noştri că PSD s-a schimbat, că PSD este format din oameni demni, cu coloană vertebrală, care ştiu să şi câştige, ştiu să şi piardă şi care fac majorităţi în Consilii pentru cetăţeni, pe proiecte, dar care nu sunt duplicitari. Eu consider că aceasta este o atitudine duplicitară, să consideri tu că ţi se cuvine orice, în momentul în care acel partid are ceva de oferit", a spus Gabriela Firea despre relaţia cu Victor Ponta şi Robert Negoiţă.

Totuşi, Gabriela Firea lasă de înţeles că, la un moment dat, toate formaţiunile de stânga s-ar putea reuni

"Eu cred că alianţa în zona stângii trebuie să se producă în jurul PSD, pentru că este formaţiunea politică care a dat cele mai bune rezultate la guvernare, a avut creştere economică şi este partidul cel mai mare, din zona de stânga. Nu am nimic împotrivă şi nu mă cred un lider providenţial. Eu vreau să vin alături de o echipă, nu sunt un lup singuratic."

1

"Nu resping în totalitate colaborarea cu domnii Ponta, Negoiţă şi alţii. Spun că dacă vrem să fim împreună, trebuie să fim împreună. Ei nu pot să iasă să-l susţină pe candidatul dreptei, dorind să fie cu noi în stânga. Este contra naturii ce au făcut ei", mai spune Gabriela Firea.

 

 

Etichete: Gabriela Firea
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole