Ministerul Finanţelor a emis un proiect legislativ care prevede că patronii celor care au încheiat contracte de activitate sportivă vor trebui să completeze şi trimită Fiscului un formular pentru stabilirea şi plata contribuţiilor CAS şi CASS, dacă venitul net obţinut de sportiv este echivalent sau mai mare decât 12 salarii minime brute pe economie.
Din punct de vedere fiscal, sportivii sunt asimilaţi celor care obţin venituri din proprietate intelectuală, aplicându-li-se aceleaşi cote pentru contribuţii. Potrivit proiectului de OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unui termen, postat marţi în dezbatere pe site-ul MFP, persoanele care obţin venituri în baza contractelor de activitate sportivă încheiate conform Legii educaţiei fizice şi sportului, „regimul fiscal aplicabil în domeniul contribuţiei de asigurări sociale şi al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este cel prevăzut pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, din arendă sau din asocieri cu persoane juridice”, scrie adevarul.ro.