Antena 3 CNN Actualitate Finanțare pentru metroul din cartierul bucureștean Drumul Taberei. Când va fi gata

Finanțare pentru metroul din cartierul bucureștean Drumul Taberei. Când va fi gata

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 19:27 12 Iul 2016 Modificat la 19:27 12 Iul 2016

Comisia Europeană a aprobat, marți, eșalonarea în două faze a proiectului dedicat Liniei 5 de metrou, prima fiind inclusă în perioada de programare 2007 - 2013, pentru care cofinanțarea din partea Uniunii Europene se ridică la circa 170 de milioane de euro, iar cea de-a doua urmează să fie finanțată în perioada de programare 2014-2020.

„Comisia Europeană a aprobat astăzi, 12 iulie 2016, modificarea proiectului major 'Linia 5 de metrou, secțiunea Râul Doamnei — Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiței'. Decizia vizează eșalonarea proiectului în două faze, prima fiind inclusă în perioada de programare 2007 — 2013, iar cea de-a doua urmând să fie finanțată în perioada de programare 2014 — 2020. Ca urmare a deciziei Comisiei Europene, prima fază a proiectului are o valoare eligibilă de aproape 200 de milioane de euro, din care aproximativ 170 de milioane reprezintă cofinanțarea din partea Uniunii Europene, prin Fondul European de Dezvoltare Regională”, anunţă comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu.

Valoarea totală a proiectului depășește 480 de milioane de euro.

Linia 5 de metrou va avea o lungime totală de 6,7 kilometri, zece stații și un depou situat la stația Valea Ialomiței.

Data estimată pentru finalizarea întregului proiect este 31 decembrie 2017.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole